Liga 1

Îi face concurență lui Becali » Dan Petrescu anunță „prețul corect” pentru Deac, dorit de Mutu la Rapid

Ciprian Deac, CFR Cluj // foto: Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 12 august 2022

Dan Petrescu (54 de ani), antrenorul lui CFR Cluj, spune că nu l-ar lăsa pe Ciprian Deac (36) să plece pentru mai puțin de 10 milioane de euro. De serviciile mijlocașului dreapta este interesată Rapid, Adrian Mutu fiind un admirator al lui Ciprian.

Adrian Mutu a încercat să dea o lovitură în mercato. Antrenorul Rapidului îl dorește în Giulești pe Ciprian Deac, experimentatul mijlocaș de la CFR Cluj, în schimbul căruia rapidiștii erau pregătiți să plătească 600.000 de euro.

Totuși, transferul are șanse infime să se concretizeze, după cum a mărturisit și Mutu la conferința de presă de joi: „Nu cred că CFR Cluj s-ar despărți de Deac și nici el nu cred că ar pleca din Cluj”.

Dan Petrescu, despre interesul pentru Deac dinspre Rapid și Adrian Mutu: „Aș cere 10 milioane de euro pentru el”

Întrebat la conferința de presă ce a urmat meciului cu Șahtior Soligorsk care este „prețul corect” pentru Deac, Dan Petrescu a răspuns:

10 milioane de euro. Dacă se cer 7-8 milioane pe alți jucători, eu aș cere 10 pentru Deac. Asta dacă aș fi patron, dar nu sunt.

Nu l-aș lăsa să plece niciodată, avem o relație excelentă. A jucat foarte multe meciuri sub comanda mea și cred că nici el nu și-ar dori să plece”.

Petrescu îi face „concurență” lui Gigi Becali

Cel mai probabil, Petrescu a făcut o trimitere la prețurile cerute de Gigi Becali pentru fotbaliștii săi. 

Deunăzi, patronul FCSB spunea că l-ar vinde pe Darius Olaru pentru minimum 6 milioane de euro, iar pe Florinel Coman pentru 5. Pretențiile pentru Octavian Popescu sunt chiar mai mari, de ordinul zecilor de milioane de euro. 

Ciprian Deac evoluează la CFR Cluj din ianuarie 2017, când a revenit în România după un an și jumătate în Kazahstan. Este a treia perioadă a lui Ciprian la CFR, după 2005-2010 și 2012-2015.

Deac a înscris 79 de goluri în 393 de meciuri pentru CFR Cluj, alături de care a câștigat 7 titluri de campion al României!

Mai multe știri despre CFR Cluj: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.