Invitat la GSP Live, Marcel Coraș (63 de ani), fost internațional român, a povestit că s-a temut că va fi prins dopat din cauză că a băut o Coca Cola înaintea Campionatului European din 1984.
Totul se întâmpla înaintea primului meci din grupă, cel cu Spania. Coraș spune că a băut Cola, băutură răcoritoare care conține cofeină, interzisă la acea vreme în fotbal.
„Înainte de meciul de la Saint Etienne am băut Cola și îmi era frică, vă dați seama. Am fost la baie. Neavând un specialist, neavând experiența unui turneu final și fiind român am băut cola la masă, nu trebuia”, a declarat Marcel Coraș la GSP Live.
Marcel Coraș, despre EURO 1984: „Turneul final din Franța a însemnat apogeul carierei mele de fotbalist”
„Pentru mine convocarea la echipa națională și turneul final din Franța a însemnat apogeul carierei mele de fotbalist. Puteam să fac mult mai mult după aceea, dar nu știu dacă am fost prea leneș sau delăsător, dar m-am mulțumit cu puțin. Dacă eram mult mai concentrat puteam să prind un contract afară în acea perioadă.
M-a impresionat tot. Începând de la sosirea la aeroport, la cazare, la condițiile de masă, antrenamentele pe care le-am făcut, românii care trăiau la Paris și veneau după noi peste tot. M-a impresionat faptul că am jucat cu vicecampioana mondială Germania, o echipă cu supervalori.
M-a dezamăgit că în fotbalul românesc se juca duminică - duminică, iar noi am prins în 7 zile 3 meciuri cu 3 echipe de top din Europa: cu Spania, Germania și Portugalia. Dacă eram mai proaspeți puteam să ne calificăm. Eram foarte obosiți, chiar dacă Lucescu a schimbat echipa la ultimul meci încercând să batem Portugalia”, a mai precizat Coraș.
Rezultatele României la Euro '84:
- România - Spania 1-1
- România - Germania de Vest 1-2
- România - Portugalia 0-1
36 de selecțiiși 6 goluri are Coraș pentru naționala României
{{text}}