„Mache”, primul lider al galeriei giuleștene, are încredere în actuala echipă înaintea derby-ului cu Petrolul: „Putem să batem la Ploiești și chiar să ne menținem în top până la final. Dar mi-e și teamă să visez prea mult, că noi am trăit multe”.
- Petrolul - Rapid se joacă azi, de la ora 21:45. Partida va putea fi urmărită LiveTEXT pe GSP.ro. Partida va fi transmisă în direct pe PrimaSport, Orange Sport și DigiSport
Pentru rapidiști, Ioan Mihai (76 ani), fost actor la teatrul de revistă „Constantin Tănase”, e cunoscut ca „Mache” sau „Crețu”. Și recunoscut ca primul șef al galeriei giuleștene, care s-a născut cu adevărat, ca grup, în anii '60.
După celebrul drum pe jos a sute de fani, când Rapid cucerea primul titlu, în '67, în urma unui meci cu Petrolul, la Ploiești. N-a mai fost de mult pe stadion, din cauza problemelor de sănătate, dar urmărește toate meciurile echipei pe care „o iubesc de când mă știu”.
Mache despre Petrolul - Rapid: „Steaua și Dinamo erau făcături”
- Domnule Mache, la câte meciuri ale Rapidului cu Petrolul ați fost în tribune?
- Da' cine mai știe, că tata m-a dus prima dată la stadion prin '48-'49, când nu împlinisem încă 3 ani. De atunci am deveni rapidist. Iar cu Petrolul am fost la zeci de partide, îți dai seama.
- De ce suporterii numesc acest meci „Primvs Derby”?
- Pentru că noi am considerat mereu că Steaua și Dinamo erau niște făcături, falsuri, echipe inventate de comuniști. Păi, noi jucam derby-uri cu Juventus București încă din anii '20, când departamentalii ăia nu erau nici în scrisori. Din acel Juventus s-a născut Petrolul, prin anii '50, că au schimbat numele comuniștii, fiindcă suna a capitalism. Atunci echipa s-a mutat la Ploiești. Dar tradiția confruntărilor cu ei a rămas.
„Mache”: „Ne-au sudat ușile la mașini”
- Istoria Rapidului e marcată de acel meci cu Petrolul, la Ploiești, când a câștigat primul titlu.
- Doamne, ce a fost atunci! Stadionul era plin, veneau oamenii cu scăunele de acasă. Am ajuns din București cu un prieten, pe o motocicletă Jawa, că pe vremea aia puțini aveau mașini. Și câteva sute ne-am întors pe jos. La Românești, echipa a oprit și au coborât jucătorii, au stat cu noi, am cântat și ne-am bucurat împreună.
- Ciocniri memorabile cu galeria Petrolului?
- N-au prea fost, că noi eram mulți și temuți, iar ei ne evitau. Îi mai fugăream, dar nimic foarte dur. Dar odată, ne-au făcut-o. La un meci prin anii '70 parcă, la Ploiești. Ne-am dus câțiva la meci cu niște mașini. După joc, am rămas paf, ne sudaseră ușile. Am spart geamurile ca să plecăm acasă cu ele. Ai dracu' și ei. Tot cu Petrolul am stabilit recordul de asistență pe Ghencea, 35.000 de oameni, când i-am bătut cu 5-1, în 1982. Și eram în „B”.
Ioan Mihai: „M-a săltat Securitatea, că îl imitam pe Ceaușescu”
- Pe noul Giulești ați fost?
- Încă nu. Mi-au promis băieții din galerie că o să mă ajute să vin. Singur nu pot, că merg greu, după ce mi-au amputat două degete de la piciorul stâng, din cauza unui diabet. Declanșat prin '88, când m-a luat Securitatea, că aflaseră ce făceam. Eram actor și îl imitam foarte bine pe Ceaușescu, pe la diverse petreceri. Scriam și pamflete despre ei.
-Și ce au făcut?
-Au aflat și m-au ridicat. M-au dat afară și de la teatrul „Constantin Tănase”, unde jucam cu Alexandru Arșinel, Stela Popescu, Jean Constantin, Nicu Constantin, Puiu Călinescu. Patru luni, zilnic, trebuia să mă prezint la Secu'. Ultima dată am fost pe vechiul Giulești, la un amical. Dar nu scap un meci. Și mă bucur că Rapidul meu e bine.
- Vă place Rapidul de acum?
- Nu mă întreba, că mi-e și frică să vorbesc, nu vreau să mă trezesc. Înțelege-mă, la câte am trăit noi atâția ani, că mereu după două-trei felii de tort venea o bucată de slănină amară. Da, normal că îmi place. Și dacă nu ratam penalty-ul ăla de la Cluj, aveam 10 puncte. De-ale nostre.
78 de meciuriau fost între Petrolul şi Rapid în Liga 1: 20 de victorii Petrolul, 22 de remize şi 36 de succese Rapid
„Mache”: „Lui Mutu îi doresc să reușească”
Aveți încredere în Mutu?
- Da, să știi că inspiră încredere. A fost mare fotbalist, a fost peste tot, le-a făcut pe toate, e hârșit prin viață, e calm, dă încredere băieților, știe să-i impulsioneze. N-am fost de la început împotriva lui, ca alții. Nu, am stat să văd ce face. Chiar îi doresc să reușească.
- Ce jucători vă plac?
- În primul rând, indiscutabil, Săpunaru. Apoi portarul, Moldovan e senzațional. Îmi mai plac Kait, Crepulja, Morais, care e incredibil, parcă întinerește. Și copilul ăsta, Sefer, pe care sper să-l țină cât mai mult acest val de entuziasm.
- Cum vi se pare acest obiectiv, calificarea în play-off?
- Sincer? La cum arată acum lucrurile, Rapid e capabilă de orice. Stadion nou, suporterii le sunt alături, cântă continuu, avem jucători, conducere, stabilitate. Dar și o tradiție. Așa că, hai Rapid! Și să ne vedem în play-off!
- Un pronostic pentru diseară?
- Nu, că mi-e frică. După cum arată echipa, eu zic că putem să câștigăm. O să văd meciul la televizor. Singur, nu e indicat să stea cineva lângă mine la meciurile Rapidului. Sunt rău de gură, cum am fost mereu. E greu cu microbul Rapid!
7 ani şi 5 luniau trecut de la ultimul meci între cele două echipe în Liga 1: Rapid - Petrolul 1-1, disputat pe 13 martie 2015
{{text}}