După calificarea în play-off-ul Conference League, Gigi Becali caută un atacant pentru FCSB, iar Dumitru Dragomir vrea să-i dea o mână de ajutor.
Fostul președinte al LPF consideră că Alexandru Ișfan (22 de ani), dorit de Universitatea Craiova și de Rapid, ar putea fi jucătorul care să ajute ofensiva roș-albaștrilor.
VIDEO Dumitru Dragomir, propunere pentru Gigi Becali: „Ar face o afacere foarte bună!”
„E greu de găsit un vârf potrivit. Ar fi ăsta de la Argeș, Ișfan. Are 22 de ani, merge pe 23.
E jucător de forță, care și știe cu mingea. Dacă Steaua l-ar putea lua, ar face o treabă foarte bună. Vă spun că n-ar pierde niciodată banii. Sunt foarte puțini jucători acum care vin tare din urmă”, a spus Dumitru Dragomir la GSP LIVE.
600.000 de euroe cota lui Ișfvan, potrivit transfermarkt. Mai are contract cu FC Argeș până în iulie 2024
Gigi Becali a oferit 500.000 de euro pentru Ișfan, dar a fost refuzat
Daniel Stanciu, directorul executiv al alb-violeților, spune că FCSB a oferit 500.000 de euro în schimbul lui Ișfan. Se întâmpla înainte ca roș-albaștrii să-și asigure semnătura lui David Miculescu de la UTA, ceea ce a determinat ca „pista Ișfan” să treacă în plan secund.
„Singura ofertă concretă pentru Ișfan a fost de la FCSB, de 500.000 de euro. Noi am vorbit cu Ișfan, el vrea să rămână la FC Argeș, să facă pasul la echipa națională. Pe noi toți, inclusiv pe el, ne motivează un transfer în străinătate”, a declarat Stanciu, în cadrul emisiunii „Liga DigiSport”.
FC Argeș îl deține în totalitate pe Alexandru Ișfan
Recent, FC Argeș a plătit 200.000 de euro ca să achiziționeze procentele pe care le mai avea CS Mioveni din proprietatea asupra lui Alexandru Ișfan. Clubul speră să-l vândă direct în străinătate pe fotbalistul ce urmează să fie reprezentat de firma fraților Becali. Când l-au achiziționat, inițial, violeții dăduseră doar 10.000 de euro.
În sezonul trecut de Liga 1, Ișfan a fost unul dintre oamenii-cheie în angrenajul echipei lui Prepeliță. Mijlocașul a bifat 39 de meciuri din 40, a marcat de 3 ori și i-a ajutat pe argeșeni să se califice în play-off. El era transferat de Argeș în urmă cu un an, de la CS Mioveni, rivala din județ.
2 goluriîn 4 meciuri a înscris Ișfan în actuala ediție de campionat
{{text}}