Tenis

Simona Halep, elogiată de adversara din finala de la Toronto: „E o mare campioană, va fi o luptă grea”

Beatriz Haddad Maia/ foto Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 14 august 2022

Beatriz Haddad Maia (26 de ani, 24 WTA) a vorbit despre confruntarea cu Simona Halep (30 de ani, 15 WTA) din finala turneului de la Toronto.

  • Simona Halep - Haddad Maia, în finala de la Toronto, se joacă de la 20:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Digi Sport 2

Jucătoarea din Brazilia a avut cuvinte de laudă la adresa Simonei, pe care o consideră a fi „una dintre cele mai competitive jucătoare din circuit.

Haddad Maia, laude pentru Simona Halep

„Simona este o jucătoare foarte competitivă. Pentru mine, una dintre cele mai competitive de pe circuit. Am jucat una împotriva celeilalte la Birmingham și am câștigat, dar am pierdut la Australian Open. Este o campioană și o persoană care muncește din greu.

Va fi o luptă grea. Dar voi încerca să mă bucur de acest moment. Cu siguranță îmi voi da toată silința pe teren. Voi încerca să fiu agresivă”, a declarat Haddad Maia, potrivit ubitennis.com.

Cum arată cotele înainte de Simona Halep - Beatriz Haddad Maia

La casele de pariuri, Simona Halep este favorită, având o cotă cuprinsă între 1,54 și 1,60. De partea cealaltă, brazilianca, aflată la prima finală WTA 1000 din carieră, are o cotă între 2,37 și 2,60.

În ceea ce privește scorul final, bookmakerii consideră că Simona se va impune rapid, cu 2-0. Cota pentru un astfel de scor este 2,20, în timp ce pentru o victorie cu 2,1 cota este de 4,30.

Cota pentru ca Haddad Maia să câștige cu 2-0 este de 4,10, în timp ce pentru 2-1 cota este de 5,80.

Citește și alte știri din tenis: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.