Luna august 2022 a reașezat România pe harta mondială a sportului și chiar dacă nu avem an olimpic, perspectivele sunt mult peste așteptări.
Din anii 90, sportul românesc s-a prăbușit treptat până după JO de la Sydney, când se părea că nimeni nu se implică, iar vorbele lui Tăriceanu că sportul nu este o prioritate erau ștampilate în mințile care încercau să-i mai dea o speranță principalului ambasador al României.
Sâmbătă, David Popovici a uimit planeta, l-a trezit pe Michael Phelps, adică pe Poseidon din bazinul olimpic, „mitologicul” om cu 28 de medalii olimpice, dintre care 23 sunt de aur, iar acel 46:86 este noul 10 al Nadiei de la Montreal.
Un puști de 17 ani a arborat drapelul tricolor în toate ziarele mari ale planetei, cu viteza sa din apă, cu stilul său fabulos, cu ambiția, dar mai ales că provine dintr-o țară, unde bazinele sunt numărate precum găinile dintr-o gospodărie săracă.
Natația nu se oprește aici, din urmă vin și Vlad Stancu, Bianca Costea, să nu-l uităm nici pe Robert Glință. Nota 10 pentru Camelia Potec, o campioană pusă la locul potrivit, să conducă natația românească.
Ziua României, la Munchen
Canotajul n-a dezamăgit niciodată, pentru că acolo, Elisabeta Lipă știe rețeta. Îmi spunea vineri, într-un interviu la radio, că secretul este munca. Cu un buget anual de 3 milioane de euro, România luptă cu Marea Britanie, care are un buget de 16 milioane de euro, iar medaliile curg pe bandă rulantă.
De fapt, Elisabeta Lipă este o făuritoare de medalii, de cele mai multe ori din cel mai prețios metal pentru sport. La Munchen, la Europene, în acest weekend, România a încheiat cu un bilanţ excelent, cinci medalii de aur şi trei de bronz, la dublu rame, feminin (Ioana Vrînceanu şi Denisa Tîlvescu) şi masculin (Marius Cozmiuc şi Sergiu Bejan), precum şi la dublu vâsle feminin (Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş) şi trei de bronz, la patru rame feminin (Mădălina Bereş, Iuliana Buhuş, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş), patru rame masculin (Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan-Constantin Berariu, Florin Lehaci) şi patru vâsle masculin (Mihai Chiruţă, Ciprian Tudosă, Ioan Prundeanu şi Marian Enache).
Foto: Balint Czucz Photography / Facebook @Federația Română de Canotaj
Duminică, pe lângă aurul de la 8+1 feminin, delegaţia ţării noastre a adăugat medalia de aur cucerită de Ionela Cozmiuc, simplu vâsle, categorie uşoară. Titlul mondial obținut de Cătălin Chirilă la canoe simplu pe 1.000 de metri, este absolut fantastic, obținut tot în august, la început.
Mihai Rusu, fosta voce Europa Liberă, care locuiește în Munchen, a fost prezent în Parcul Olimpic, unde nemții i-au spus, atât lui, cât și Elisabetei Lipă: „Rumänischer Tag”, adică zi românească. Putem spune Ziua României la Munchen, dacă adăugăm și cele 6 medalii, 2 de aur, 2 de argint și 2 de bronz, la Europenele de Junioare de gimnastică.
Simona, tot timpul Simona
Deși i se cântă prohodul de vreo 2 ani, Simona Halep, reprezentanta României cu cele mai multe apariții în presa internațională, în ultimii 10 ani, câștigă turneul de la Toronto și se apropie de top 5 WTA, le suflă în ceafă fetelor din noul val, Iga Swiatek, Paula Badosa, iar un US Open fără greșeală i-ar face să-și înghită cuvintele pe haterii de tastatură, oamenii care nu-s în stare să fie pe locul 1 nici măcar la spălat șoșete.
Iar sportul românesc pare că se trezește. Imaginați-vă că de 10-11 ani, când suntem puși în ipostaza de a alege 10-15 sportivi români, abia îi găseam. În 2022 nu mai avem emoții și cu siguranță nu este doar un foc de paie.
Să vă dau câteva exemple, în afara celor de mai sus: avem bronz la Mondialele de scrimă, Maria Boldor, iar pe echipe începem să ne mișcăm bine de tot: la handbal avem 3 echipe în Liga Campionilor, Clujul participă în EuroCup la baschet, Voluntari joacă în calificări pentru Liga Campionilor, tot baschet, la volei echipele sunt fortificate și în cel feminin an de an ajungem în fazele finale, la rugby a reapărut selecționata “Lupii”, care va participa într-o cupă europeană, fără francezi și britanici, iar fotbalul are 3 din 4 echipe în play-off-ul Conference League. Sportul românesc poate, important este să se dorească și mai mult!
{{text}}