Delegația României de la CE de Canotaj s-a întors de la Munchen cu 8 medalii, între care 5 de aur. Niciun oficial al Ministerului Sportului nu a fost prezent însă la sosire, ceea ce a provocat nemulțumirea sportivilor.
Cel mai strălucitor bilanț din istoria participărilor la întrecerile continentale a fost stabilit anul acesta, la Olympia Regatta Center de lângă Munchen. Un total de 8 distincții, 5 de aur și 3 de bronz, și locul secund în clasamentul pe medalii, după Marea Britanie plus prezență în finale la 9 din cele 11 probe la care am avut reprezentanți.
România, performanțăi istorică la Europenele de canotaj
Luni, delegația a revenit din Germania, însă pe aeroportul Henri Coandă nu s-a aflat pentru a o întâmpina nici ministrul Sportului, Eduard Novak, nici vreun al oficial al instituției.
„Le urăm vacanţă plăcută în continuare, să ne urmărească la televizor. Probabil că trebuie mai multe rezultate, iar dacă vom reuşi atunci sper că vor face un mic deranj şi vor veni aici alături de noi”, a spus Simona Radiş, campioană europeană și la dublu vâsle, dar și cu barca de 8 plus 1.
De aceeaşi părere a fost şi colega sa de barcă, Ancuţa Bodnar, cele două fiind și campioane olimpice la Tokyo, care a precizat că şi-ar fi dorit ca la festivitate să fie prezent şi un oficial din cadrul Ministerului Sportului.
Mădălina Bereş, medaliată cu aur şi bronz la Campionatele Europene de la Munchen, s-a arătat și ea nemulţumită, declarând că speră ca măcar după Mondialele de luna viitoare oficialii din Guvern să întâmpine lotul de canotaj aşa cum au făcut în cazul dublului campion mondial la înot, David Popovici.
„Noi ne bucurăm că este presa aici şi că performanţele noastre ajung acolo unde trebuie, adică la familiile noastre şi la iubitorii sportului. Sper ca după Mondiale să ne aştepte şi pe noi oficialii din Guvern, aşa cum l-au aşteptat şi pe David Popovici.
Ne simţim foarte bine că am reuşit să aducem României atât de multe rezultate frumoase la Europene. Ne-am dori să reuşim aceste rezultate şi la Mondiale", a spus Mădălina Bereş, medaliată cu aur la 8+1 feminin şi cu bronz la patru rame feminin, citată de Agerpres.
La rândul său, Dorin Alupei, antrenor al lotului olimpic de canotaj al României, a afirmat că rezultatele extraordinare de la Munchen îi dau speranţe pentru competiţiile viitoare. „Îmi cer scuze pentru voce, pentru că mi-am pierdut-o. Mi-am lăsat-o însă pe canalul olimpic de la Munchen. Am însă bucuria şi satisfacţia rezultatelor obţinute la Campionatele Europene de aceşti sportivi deosebiţi. Performanţele lor sunt cu adevărat extraordinare”, a subliniat Alupei.
Canotorul Marius Cozmiuc, campion european la dublu rame masculin, a declarat, luni, pe Aeroportul Henri Coandă, la sosirea de la Munchen, că el şi colegul său Sergiu Bejan au muncit mult pentru a avea medaliile de aur la gât.
A fost dificil parcursul până acum, dar mă bucur că Sergiu Bejan a fost foarte receptiv. El şi-a dorit de la început ca barca asta să meargă cu o viteză cât mai mare. Primul nostru concurs nu a fost unul reuşit, dar apoi am muncit mai mult pentru ca azi să fim cu medaliile europene de aur la gât.
- Marius Cozmiuc
Această barcă s-a construit cu voia lui Dumnezeu... pentru că eu am început anul cu o accidentare care m-a ţinut aproape două luni în afara antrenamentelor. E o barcă de viitor. În mai puţin de 2 luni deja ne batem de la egal la egal cu Italia şi ceilalţi.
- Ciprian Tudosă
Cadou pentru aniversare
Dublă campioană europeană la Munchen, Denisa Tîlvescu a mărturisit că pe 13 august a fost foarte fericită pentru că şi-a făcut cadou medalia de aur la dublu rame feminin. „Ziua finalei, care a fost şi ziua mea, a început cu o brioşă şi o lumânare, iar colega mea Ioana Vrînceanu, mi-a zis să îmi pun o dorinţă. Mi-am dorit să am cea mai frumoasă zi şi aşa a fost”, a povestit Denisa, care și-a dublat aurul cu victoria la 8+1.
Rămâne la simplu
Ionela Cozmiuc, dublă campioană mondială la dublu vâsle categorie ușoară în 2017 și 2018 alături de Geanina Beleagă, a cucerit în premieră titlul european la simplu vâsle, categorie uşoară.
„Nu sunt obişnuită să fiu singură aici, pentru că până acum o aveam pe Geanina lângă mine. Proba de simplu mi-a adus această medalie de aur, această satisfacţie de a fi campioană europeană. Îmi place foarte mult şi cred că de acum încolo o să rămân așa. Nu cred că mi se potriveşte cel mai bine, consider că sunt om de echipă, însă circumstanţele mă obligă să vâslesc singură. Aşa că o să dau tot ce am mai bun”, a precizat ea.
{{text}}