Sporturi   •   Altele   •   CE ÎNOT

Atât de MARE e Popovici! Unde erau rivalii campionului român când David termina cursa

+14 Foto
David Popovici // FOTO: Raed Krishan

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 15 august 2022

David Popovici (17 ani) continuă să domine înotul mondial. După aurul la 100 de metri liber, românul a terminat pe primul loc și la proba de 200 de metri liber, la Campionatele Europene de la Roma.

David și-a respectat statutul de favorit și în proba de 200 de metri liber, reușind o cursă perfectă.

David Popovici și-a spulberat adversarii la 200 metri liber

Popovici, care a înotat pe culoarul 4, a condus cursa de la început, iar pe ultimii 50 de metri și-a spulberat adversarii, care nu au mai putut ține pasul cu el. Popovici a terminat  cu timpul de 1,42:97, record mondial de juniori, având un avans de 2,63 de secunde față de locul doi, elvețianul Antonio Djakovic.


Pe Twitter, o fotografie a devenit virală imediat după finalul cursei. Poza arăta distanța incredibilă dintre Popovici și urmăritorii săi, aceștia fiind mult în urmă când românul a terminat cursa.

La actuala ediție a Campionatelor Europene, Popovici a mai cucerit o medalie de aur, la 100 de metri liber. A stabilit și un nou record mondial, cu timpul de 46,86 secunde. El va mai concura și la proba de 400 de metri liber.

Citește și: 


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.