Liga 1

Gică Hagi, întrebat de ce fotbaliști ca Alibec sau Benzar nu se impun în străinătate: „Eu asta știu!”

Farul și Hermannstadt au remizat, scor 0-0, în ultimul meci al rundei cu numărul 5 in Liga 1. Gică Hagi (57 de ani) spune că formația lui ar fi meritat victoria.

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 15 august 2022

Farul și Hermannstadt au remizat, scor 0-0, în ultimul meci al rundei cu numărul 5 in Liga 1. Gică Hagi (57 de ani) spune că formația lui ar fi meritat victoria. 

Farul a remizat în ultimele trei runde și încheie etapa la două puncte în spatele liderului FC Botoșani. Hagi așteaptă să reintegreze în lot noile achiziții și are obiective importante. 

Gică Hagi, după Farul - Hermannstadt 0-0 

„Puteam să avem punctaj maxim până în acest moment, dar din anumite motive nu au venit punctele. Ne-au lipsit golurile. Astăzi ne-am exprimat bine în repriza secundă. Au avut și ei o ocazie, dar am dominat meciul, am avut controlul ritmului, al intensității. Ăsta e fotbalul.

Noi vrem să aducem jucătorii cu nume la nivel optim din punct de vedere fizic, să se simtă asta pe teren. Vrem să facem lucrurile calculat. Alibec a fost fericit astăzi, l-am văzut bine pe teren. 

Am dominat, am controlat. Noi am avut posesia. Adversarul se mulțumește cu un contraatac. Că nu am câștigat, da. Am ratat anumite situații. Avem identitatea noastră, drumul e foarte bun. În mod normal ar fi trebuit să avem toate punctele”, a spus Gică Hagi, la Orange Sport. 

Întrebat de ce fotbaliști precum Denis Alibec, Louis Munteanu sau Romario Benzar nu se impun în străinătate, Hagi a spus: „Nu știu! Eu știu ce calitate au. Ați văzut ce calitate are Băluță. El a avut accidentări și nu a putut să joace. Nu avem bani foarte mulți, trebuie să găsim o strategie, să luăm jucători și să îi refacem. Dacă am avea bani, am cumpăra și noi. N-am avut niciodată bani de achiziții! Nu mă plâng, dar asta e realitatea”.

Despre propunerea unui parlamentar de a-l numi Ministru al Sportului, Gică Hagi a comentat: „Îmbătrânesc și voi nu știți ce gândesc. Vă faceți că nu ați auzit? Eu fac un lucru, fac ce îmi place și ce iubesc. Îmi place antrenoratul, am mers pe linia asta și voi merge cât voi avea ochi”.

VIDEO Hagi, ca Guardiola » Foștii elevi al lui Cruyff, discurs asemănător către jucătorii lor

>

Citește și alte știri din fotbalul românesc: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.