Ziarele turcești dezvăluie „costurile uluitoare” pe care Galatasaray le are cu Alexandru Cicâldău, mijlocașul trecut pe linie moartă de noul antrenor, Okan Buruk, în timp ce clubul caută să scape de el.
Pe 1 septembrie se încheie mercato estival în Europa, zilele trec, însă Alexandru Cicâldău încă așteaptă clarificarea viitorului său. La Galatasaray, unde e sub contract până-n 2026, nu e dorit de noul antrenor, Okan Buruk.
Cicâldău, în afara lotului la meciurile cu Antalyaspor și Giresunspor
Fostul internațional turc, coleg cu Gică Hagi la roș-galbeni, nu l-a plăcut de la bun început și l-a îndepărtat din lot, astfel că milocașul în vârstă de 25 de ani a văzut primele meciuri din campionat, cu Antalyaspor și cu Giresunspor, din tribună!
În tot acest timp, scrie azi cotidianul turcesc Fanatik, „conducerea a analizat ofertele venite pe filiera impresarului său”, Ioan Becali. Însă au fost „sub pretențiile Galatei”.
Dacă n-a putut fi vândut mai aproape de cele 6,5 milioane de euro plătite Universității Craiova, anul trecut, „acum se caută pentru el o soluție în genul aceleia găsite pentru Olimpiu Moruțan, împrumutat în Serie B, la Pisa”. Deocamdată, însă, nu s-a rezolvat nimic, iar o altă publicație de pe malul Bosforului, Star, scrie că, ajuns spectator, românul o costă pe Galatasaray sume „uluitoare”.
Este vorba despre salariul pe care „Cic” îl încasează, în speță 58.333 de euro lunar, adică 700.000 de euro pe an, la care se adaugă cele 6,5 milioane amintite, pe care turcii s-au angajat să i le plătească lui Mihai Rotaru în 3 ani de la data transferului perfectat în 2021. Concluzia: „O lovitură grea pentru club!”.
2.745 de minutea jucat Cicâldău, sezonul trecut, pentru Galatasary. A fost titular în 32 dintre cele 40 de meciuri oficiale susținute de echipa sa, „însă a rămas mai mereu sub așteptări” - potrivit Fanatik
{{text}}