Întoarcerea entuziasmului

Suntem, neîndoielnic, lesne de entuziasmat (și la fel de lesne de demoralizat). Din fericire, acum suntem pe o pantă pozitivă: entuziasmul a străbătut țara de la Craiova lui Rădoi care a învins Mioveniul în Severinul natal până la Petrolul din Ploiești

Iar ce am văzut, de exemplu, sâmbătă seară la Ploiești a fost o piesă dintr-un puzzle mai complex. Petrolul-Rapid a fost un meci de calitate în tribune - pe teren a lăsat des de dorit și a fost tranșat de două întâmplări.

Primvs Derby chiar există

Prima întâmplare: extraordinara revenire a lui Gicu Grozav, care a fost din nou Gicu Grozav. A doua: gafa lui Horațiu Moldovan, din care se înțelege că și portarii buni au zile proaste. Dar în tribune – cu toate excesele și bannerele cam fără umor – meciul a fost intens.

E un derby vechi al fotbalului nostru, poate cel mai vechi, iar petroliștii și giuleștenii nu-și ascund orgoliul acestei rivalități. Aceasta este vestea: întoarcerea deplină a tribunelor.

Căci tribunele dau tonul, tribunele dau ritmul, tribunele din România sunt astăzi mai bune decât fotbalul din România și îl vor obliga să crească. Rapid-Petrolul, în retur, va fi mai bun.

Toate se leagă

Căci dincolo de zodia de aur în care a intrat sportul românesc (cu fenomenul Popovici, cu puternica Halep, campioană la Toronto!, și cu bărcile plin de medalii ale canotajului românesc), alte două lucruri remarcabile s-au petrecut săptămâna trecută în fotbal și ele chiar au fost remarcate.

N-au trecut deloc neobservate și asta ne arată că nici presa nu (mai) e o oarbă.

Primul: s-au întors, cum spuneam, spectatorii. Al doilea: fotbalul românesc a început să dea certe semne de viață.

Sunt legate între ele, așa cum e legată victoria Angliei la Mondialul din 1966 de trecerea de la alb-negru la culori și de la austeritatea de după război la explozia adusă de Beatles și Rolling Stones. Desigur, anii ’60 sunt un continent îndepărtat, în care s-a călătorit pe Lună și s-au făcut călătorii adânci în interiorul omului.

Au urmat deceniile cele mai bune din istoria civilizației occidentale și apoi revoluția tehnologică, "democratizarea" culturii până la dispariția ei, omnipotența zeului-ban, decuplarea valorii de preț, pervertirea pieței și dictatura neînduplecată a kitschului global și, acum, înspre sfârșit, victoria ideilor stupide. Desigur, toate s-au degradat: de la fotbal la muzică (ați ascultat imnul Mondialului din Qatar?), cinema, jurnalism și literatură.

Terapie, vitrină externă și alternativă la dictatură

Dar să ne întoarcem la noi și la ideea de bază: revenirea spectatorilor obligă jucătorii, e un prim semn de sănătate. Cel mai bun lucru care i s-a întâmplat jocului nostru cel de toate zilele este chiar contrarevoluția tradiției - constatarea banală că istoria nu a murit și gloria este regenerabilă.

S-au întors recent: Ploieștii, Giuleștiul, Aradul, Universitatea Cluj, Argeșul, s-a reinventat Farul. Au coborât mai aproape de statura lor firească Clinceniul sau Chiajna. Suntem aproape de ciclul lehamitei, iar unda de șoc va scutura și conducerea de la "Casa Fotbalului". Fără a cădea în păcatul optimismului, trebuie remarcat elementarul: nici pesimismul, iată, nu e etern.

Nu există joc în afara societății

Fotbalul românesc are nevoie de tot acest public, de pasiunea sa, de stadioane noi, de încrederea că am ajuns atât de jos încât drumul nu poate fi decât în sus. E simplu: jocul nu există în afara societății (anii 1980 în România par o excepție, dar e doar o iluzie – pe atunci, fotbalul era, perfect coerent cu rolul său meta-social, cel mai iubit fenomen de masă, terapie, vitrină externă și alternativa omenească la dictatură).

O problemă de rutină

Iar atât timp cât în fotbal se vor vărsa energii, acesta nu se va scufunda. Toate acestea le-am văzut la Petrolul-Rapid, dincolo de scor, jocul uneori șchiop și perplexitatea lui Mutu în fața defensivei hotărâte a ploieștenilor.

Și cu riscul de a avea în mână un ciocan și a vedea doar cuie, așa se explică și "remontada" FCSB, care se hrănește încă din seara ei europeană magică. Desigur, faptul că târgoviștenii (o echipă de "B") au jucat aproape tot meciul în inferioritate a contat. Dar FCSB (excelenți din nou Tamm și Cordea!) plutește pe un val de entuziasm.

Este același care i-a lipsit Clujului și de aceea a și pierdut acasă cu Botoșani (care arată bine sub Teja). Căci la CFR (fără Dan Petrescu, suspendat) s-a instalat rutina, prima treaptă către rugină, cel mai mare adversar al entuziasmului. De aici, totul.