Campionate

Anunțul momentului în fotbalul european: „Ronaldo pleacă de la Manchester United” » Două cluburi pentru Cristiano

Cristiano Ronaldo / foto Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 16 august 2022

Cristiano Ronaldo (37 de ani) a primit acceptul să plece de la Manchester United în această vară.

Portughezul i-a deranjat cu atitudinea pe șefii de pe Old Trafford la ultimul meci de Premier League, 0-4 cu Brentford. Aceștia s-au hotărât să îl lase să plece, considerând că lusitanul are „o influență negativă în vestiar”, anunță astăzi cotidianul AS.

Ronaldo pleacă de la Manchester United

Cristiano Ronaldo și-a dorit să plece de la Manchester United încă de la începutul perioadei de mercato, din cauza faptului că „diavolii” nu vor juca în sezonul viitor de Champions League.

Antrenor Erik ten Hag a negat faptul că portughezul va fi lăsat să plece, însă atitudinea sa i-ar fi determinat pe conducătorii lui Manchester United să îl lase pe portughez să părăsească echipa. El mai are un an de contract, iar clubul care îl dorește trebuie să achite o sumă de transfer.

Ronaldo are două variante: Sporting Lisabona și Borussia Dortmund

Ronaldo a fost refuzat până în acest moment de mai multe cluburi, printre care Bayern Munchen, Chelsea și Atletico Madrid.

Jorge Mendes, celebrul său agent, ar fi găsit alte două variante: Sporting Lisabona și Borussia Dortmund. În cazul întoarcerii în Portugalia, Ronaldo ar urma să joace din nou pentru echipa care l-a lansat în fotbal. 

Dortmund ar fi intrat în cursa pentru Cristiano după ce atacantul adus în această vară, Sebastien Haller, a fost diagnosticat cu cancer testicular. „Vârful” adus de la Ajax va sta pe tușă câteva luni și va fi supus chimioterapiei.

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.