International   •   Conference League   •   FCSB

FCSB, „abonată” la amenzi din partea UEFA » Cât însumează cele 18 penalizări primite de clubul lui Gigi Becali

Steag afișat de fanii FCSB la cel mai recent meci, duelul de campionat cu Chindia, 3-2 // foto: Imago Images

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea   —  miercuri, 17 august 2022

FCSB este una dintre cele mai recidiviste echipe atunci când vine vorba de nerespectarea regulilor UEFA. 

  • În ultimii 17 ani, clubul lui Gigi Becali a fost amendat de 18 ori, adunând penalizări de aproape jumătate de milion de euro.
  • Cele mai multe pentru folosirea materialelor pirotehnice, apoi pentru rasism și încălcarea protocolului de organizare a meciurilor europene.
  • Următorul meci european al celor de la FCSB, cu Viking, este programat joi, 18 august, de la ora 21:30 (live pe GSP.ro și la PRO TV).

UEFA taie în carne vie atunci când vine vorba de problemele provocate de suporteri la meciurile organizate sub egida forului european. 

Așa s-a întâmplat și de această dată, când după partida de pe Arena Națională cu Dunajska Streda, observatorul jocului a întocmit un raport amănunțit despre toate problemele pe care le-a sesizat la București.


Trei capete de acuzare după FCSB - Dunajska Streda

În primul rând, prezența unui steag afișat de ultrașii din Peluză, care a fost considerat de către observatorul de joc ca având însemne neonaziste. Steagul conținea un cap de ultras, cu cagulă pe față, care era imprimat pe o cruce albă pe fundal negru. 

Oficialul UEFA a interpretat că acel steag conține crucea celtică și automat a considerat-o un însemn neonazist.

Doar pentru această faptă, UEFA a amendat clubul cu 30.000 de euro, plus închiderea totală a celor două peluze la meciul cu Viking, de joi seară, 21:30. Mai mult, UEFA condamnă comportamentul rasist al suporterilor români și obligă clubul să afișeze un banner în peluză cu mențiunea „#NoToRacism”, cu sigla UEFA pe el.


FCSB a avut probleme și cu nerespectarea protocolului de organizare în privința accesului spectatorilor. Mai exact, la meciul cu Dunajska scările tribunelor au fost ocupate de suporteri, în loc să fie lăsate libere. Amenda pentru asta a fost de 8.000 de euro. 

Pentru aruncarea de obiecte pe suprafața de joc, FCSB a primit o sancțiune de 6.750 de euro, iar pentru materiale pirotehnice încă 500 de euro. În total, 45.250 de euro!

25.494 de locuriau fost închise de UEFA pentru meciul FCSB - Viking, din play-off-ul Conference League

Amenda cu Dunajska Streda, în Top 3 cele mai mari!

Începând din 2005, atunci când clubul lui Becali a fost prima dată amendat, FCSB a primit aproape 20 de amenzi de la UEFA, însumând aproape jumătate de milion de euro! 

Cele mai multe au fost pentru folosirea materialelor pirotehnice, urmate de rasism, încălcarea protocolului de organizare a meciurilor, folosirea laserelor, dar și a bannerelor jignitoare sau rasiste. În total, nouă capete de acuzare pentru care au fost amendați!

Amenda primită acum nu e cea mai mare plătită de FCSB în ultimii 17 ani, dar intră în Top 3. Cea mai mare sancțiune a fost dictată după meciul Ludogoreţ - FCSB, când clubul a fost amendat cu 64.500 de euro plus suspendarea terenului pentru o etapă. 

Motivul a fost scandări rasiste, folosirea de torţe şi petarde, dar și comportament nesportiv al jucătorilor.

Să aveți telefoanele încărcate chiar dacă vom fi doar 30.000! Consolați-vă cu ideea că tot atâția vom fi și când vom juca primul meci în Ghencea.



- Mihai Stoica, manager general FCSB

Joi vom sta la tribuna a doua, inelele 2 și 3! Vă așteptăm alături de noi, pe stadion, să încurajăm echipa! Turul european al stadionului continuă... sperăm să se oprească aici și să revenim toți unde ne este locul, în peluză!



- Peluza Nord FCSB

De ieri se vând biletele pentru FCSB - Viking

FCSB a dat startul aseară, la ora 19:00, la vânzarea tichetelor pentru partida cu Viking, din turul play-off-ului de Conference League. 30 de lei costă un bilet la tribunele I și a II-a pentru inelele 2 și 3, 50 de lei pentru un loc la inelul 1 la tribuna 2. Pentru VIP prețurile sunt de 75, 100 și 150 de lei. 

Clubul vine în sprijinul suporterilor oferindu-le acestora posibilitatea de a se prezenta la stadion cu E-ticket (bilet care poate fi tipărit acasă, pe hârtie A4, dar poate fi prezentat și pe telefon, la turnichet). E-ticketele pot fi achiziționate până joi la ora 14:00. 

Casele de bilete sunt deschise și ele astăzi de la 11:00 la 19:00, iar în ziua meciului până la ora 21:30.

VIDEO » Dragomir, despre jocul lui FCSB: „Haos total”

Mai multe știri despre FCSB: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.