„Vreau să felicit încă o dată canotorii români, dar și antrenorii, Federația și pe toți cei care au pus umărul la rezultatele lor remarcabile, pentru performanțele istorice de la Campionatele Europene. Am transmis mesaje de felicitare, publice și private, și în timpul competițiilor, pe care le-am urmărit îndeaproape, cu emoție, mândrie și interes. (…) Canotorii români sunt niște eroi”.
Păi, dacă așa stau lucrurile, avea nevoie să fie chemat, precum pretinde, ministrul Novak, ca să fie prezent la întoarcerea eroilor?
Nu i-a trimis Federația de Canotaj o invitație? Așa, și? Ce se petrecea pe aeroport era un party privat, exclusivist, unde nu se intră altfel? Dacă îi urmărești „cu emoție, mândrie și interes” pe canotori, și ai vrea să-i vezi, ce te oprește să te informezi ca orice suporter (sau nu ca orice suporter, că ai consilieri) când se întorc, și să vii fără să te cheme nimeni?
Există un singur răspuns: aroganța (nu vreau să-l iau în considerare pe al doilea, mai grav, care ar ține de refuzul demnitarului român Novak de a rosti măcar prima strofă din imnul care s-a intonat de 5 ori – or fi fost prea multe? – la München, când România a câștigat aurul). Ministrul Novak îmi amintește, astfel, de gestul președintelui Iohannis de a-și arunca pardesiul pe capota mașinii oficiale pentru că nu i-l lua niciun servitor din mână.
I-aș mai pune o singură întrebare dlui Novak: a primit vreo invitație din partea vreunei federații a sportului românesc sau din partea sportivilor români să fie ministrul Sportului?
{{text}}