Altele

„S-au adunat foarte multe” » Antrenorul lui Popovici explică de ce s-a retras David înaintea finalei de la 400 de metri

+10 Foto
Adrian Rădulescu, în dreapta, alături de David Popovici // foto: Raed Krishan

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 17 august 2022

Adrian Rădulescu, antrenorul lui David Popovici, a explicat de ce s-a retras sportivul în vârstă de 17 ani din finala probei de 400 de metri liber de la Campionatele Europene de Înot de la Roma.

Cu al patrulea timp din serii, David Popovici se calificase în această dimineață în finala probei de 400 de metri liber, o cursă în care a participat în premieră.

Deși avea șansa să lupte la medalii în finala programată în această seară, la ora 19:53, David nu va lua startul în ultimul act al probei.

Antrenorul său, Adrian Rădulescu, a explicat de ce, confirmând informația anunțată de Gazeta Sporturilor: oboseala, cuplată cu programul aglomerat al lui David, au provocat retragerea acestuia.

Antrenorul lui David Popovici explică de ce s-a retras campionul european din finala probei de 400 de metri liber

„Nu s-a accidentat, este bine din punct de vedere fizic. Probabil ar fi înotat OK în finala de diseară, dar s-au adunat foarte multe și vrem să mai facem lucruri bune în continuare.

A fost multă emoție la acest European. Am decis că este mai bine să-l protejăm, mai ales că stăm la București numai două zile.

Pe 21 august plecăm la Lima, pentru participarea la Campionatul Mondial de juniori, unde avem din nou obiective frumoase”, a punctat Rădulescu, potrivit paginii CS Dinamo, clubul la care este legitimat David.

+10 Foto
David Popovici, în serii la 400 de metri liber // foto: Raed Krishan

David a încheiat Europeanul de la Roma cu două medalii de aur, în probele de 100, respectiv 200 de metri liber.

Mai multe știri din sporturi: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.