International   •   Stranieri   •   CHINA

Nicolae Stanciu, de neoprit în China! Supergol, dintr-o poziție incredibilă

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 17 august 2022

Nicolae Stanciu (29 de ani) continuă forma excelentă în China și a marcat un supergol în victoria lui Wuhan Three Towns cu Henan Songshan Longmen, 3-0.

Titular pentru Wuhan, Stanciu a stabilit scorul final în minutul 90, printr-o execuție spectaculoasă, direct din lovitură liberă.

VIDEO Nicolae Stanciu, gol pentru Wuhan

Românul a marcat de la 20 de metri, dintr-o poziție extrem de dificilă. Stanciu l-a surprins pe portarul advers, care se aștepta la o centrare din partea acestuia. Shi, goalkeeper-ul lui Henan, a respins mingea, dar după ce a depășit linia porții.


După 13 etape, Wuhan e lider, cu 37 de puncte. Trupa lui Stanciu are 12 victorii și un egal.

Stanciu are cifre extraordinare în China

Adus în martie, de la Slavia Praga, Stanciu a impresionat în acest debut de sezon. În 13 partide, Stanciu a adunat 7 goluri și 7 pase de gol.

Pițurcă l-ar chema pe Stanciu la echipa națională


Victor Pițurcă (66 de ani), fostul selecționer al României, nu concepe echipa națională fără Nicolae Stanciu. El a lipsit de la meciurile României din Liga Națiunilor, primele partide oficiale ale lui Edi Iordănescu pe banca echipei naționale.

„100% l-aș chema pe Stanciu la națională. Plus că mie mi-a plăcut întotdeauna atitudinea lui când a venit la echipa națională. Chiar dacă nu a ieșit în evidență. Am antrenat în Arabia Saudită și ziceau: «Ce domnule, ăia pe cămilă»... Vedeți-vă de treabă. Ai de capul meu, e foarte greu, e foarte dificil!”, a declarat Victor Pițurcă, la Pro Arena.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.