Liga 1

Adrian Mutu, poveste amuzantă cu Dănuț Lupu: „Era un «animal», nu puteam să-l ating! Apoi l-am înjurat...” » Cum s-a răzbunat, ajutat de Lăcătuș: „Gata, nu mai pot!”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 17 august 2022

Adrian Mutu, antrenorul Rapidului, și-a amintit de o întâmplare amuzantă, cu Dănuț Lupu.

Meciul despre care a vorbit Mutu a avut loc în august 1998, în prima etapă a sezonului, când Rapid a învins-o pe FC Argeș în deplasare, 1-0.

Adrian Mutu, poveste amuzantă cu Dănuț Lupu

Mutu avea 18 ani și jumătate la acea vreme și era unul dintre cei mai promițători jucători din prima Ligă. De partea cealaltă, Lupu, la 31 de ani, era una dintre vedetele campionatului. Între cei doi au sărit scântei.

„Venise Iulian Chiriță la FC Argeș. Urma să jucăm cu Rapid, unde era Lupu. Chiriță îmi zice: «Ca să-l enervezi pe Lupu, trebuie să-i vorbești urât». 

Înainte de meci, antrenorul mi-a zis să-l marchez eu pe Lupu. Zic: «Cum? Pe mine m-ați găsit? Cum să-l marchez eu? El e număr 10, eu cam tot la fel».

M-am ținut după el, am încercat să îi iau mingea. Dar, din punct de vedere fizic, Lupu era un «animal». Era mare. Nu puteai să pui mâna pe el, era puternic, te dribla.

Și am început să-i vorbesc urât. L-am enervat, l-am scos din mână. El o luase personal, nu mai știu ce zicea pe acolo.

După meci, selecționerul Anghel Iordănescu a convocat lotul divizionar pentru un stagiu în Argentina. Și am văzut că eram și eu, și Lupu. Mă gândeam cum mă duc acolo... La lot mă așteptau Lupu și Lăcătuș. Am început «Nea Dane, știi, că o fi... Nu am vrut, Chiriță mi-a zis». El spune: «Bine, ca să te iert, de la Londra la Buenos Aires ne pui în pahare tot drumul, mie și lui Lăcătuș».

Stăteam pe scaun cu Coca Cola în mână și mă strigau. Așteptam să adoarmă, nu mai puteam. I-am zis lui Lăcătuș «Nea Marius, gata! Nu mai pot. Hai, că peste câțiva ani o să-mi ceri matale tricoul». Eu puneam Cola, completam la ei în pahare”, a povestit Adrian Mutu la emisiunea „DigiSport Special”.

VIDEO Horațiu Moldovan: „Nu e ușor să joci pentru Rapid, dar e cel mai frumos”

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.