Liga 1

Orezăria Cluj Arena » Șocant: vor să joace aici 5 meciuri în 5 zile!

+6 Foto
Gazonul de pe Cluj Arena

Articol de Valentin Șchiopu  —  joi, 18 august 2022

„U” Cluj – Sepsi e programat luni de la ora 17:00, iar gazonul de pe Cluj Arena arată ca un veritabil câmp de orez, după ce organizatorii festivalului Untold au eliberat stadionul. 

Mai mult, Cluj Arena e gazda meciurilor dintr-o grupă preliminară a UEFA Women’s Champions League („U” Olimpia Cluj, Glentoran, Birkirkara, SFK Sarajevo), iar până la disputa din Liga 1 se vor juca aici nu mai puțin de patru meciuri, două joi, două duminică. Se anunță și un week-end ploios astfel că, probabil, suprafața de joc se va deteriora și mai mult. 

S-a înlocuit doar o porțiune din zona porții din fața peluzei oaspeților, unde suprafața de joc a fost afectată de amplasarea scenei festivalului care a avut loc în perioada 4-7 august. Există însă și zone moi, mlăștinoase, în special pe partea cu tribuna oficială. 

„U” Cluj - Sepsi se va juca pe Cluj Arena

Cei de la ”U” Cluj au scos deja bilete la vânzare pentru partida cu Sepsi și nu iau în calcul să joace în altă parte, așa cum s-a întâmplat în primele două etape considerate pe teren propriu, când „U” a închirat stadionul din Mediaș. 

Cu doar două puncte după 5 etape, „U” Cluj e într-o situație delicată și caută primul succes stagional. După meciul cu Sepsi urmează două deplasări dificile, la Voluntari și la Rapid, urmate de o partidă pe teren propriu cu U Craiova 1948. 

Biletele pentru meciul cu Sepsi costă 15 lei la peluză, respectiv 25, 30 sau 50 de lei la tribune.

Citește și alte știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.