Mihaela Buzărnescu a spus, într-un dialog amplu la podcastul „Profu' de Sport”, că e mândră de cariera sa. E sigură că ar fi intrat în Top 10 dacă nu era accidentarea din 2018 și a explicat cum s-a încheiat procesul cu WTA.
- Miki, bine ai venit la podcastul Profu’ de Sport. Vom povesti azi, aici, despre cariera ta tumultoasă ...
- Tumultuoasă, bine zis.
- ... despre succese, despre visuri, despre multele tale meciuri excelente, dar și despre accidentări dureroase - de altfel, acum ești în refacere după o accidentare, nu? Cum merge?
- Merge bine. Sunt doar 2 săptămâni de când m-am accidentat și toți spun că recuperarea e foarte rapidă.. Până la urmă, vârsta nu își arată amprenta, mă recuperez foarte repede. Am lăsat glezna să se refacă de la sine, după care am ajutat-o cu câteva injecții, fizioterapie am făcut încă din ziua în care m-am accidentat.
- La turneul de la Iași s-a întâmplat.
- Da ... Voiam să văd și eu puțin orașul, să vizitez, să merg la câteva restaurante bune.
- Și până la urmă ai vizitat o clinică din Iași.
- Da, exact ... Am niște amintiri superbe de acolo, ce pot să mai spun? Aștept să văd efectul injecțiilor și apoi până la finalul săptămânii să ne decidem dacă voi pleca la US Open, dacă o să pot juca sau nu. Glezna e foarte stabilă, doar că ligamentele au fost rupte și necesită timp pentru refacere. Sănătatea e cea mai importantă și cum îmi doresc să mai pot să joc până după Olimpiada de la Paris 2024 trebuie să am grijă de mine.
Mihaela Buzărnescu: „Câteodată trebuie să stai să asculți un pic și de persoanele din exterior”
- Bun, hai să rememorăm un pic pentru cei care ne urmăresc. Ai fost o junioare extrem de promițătoare - la 18 ani erai campioană de dublu la US Open, apoi cariera ta pur și simplu s-a blocat, au fost ani, foarte mulți ani când accidentările te-au scos practic din circuit, vremuri când nici nu știai dacă vei mai juca tenis. Apoi, ca prin minune, planetele s-au aliniat și la vreo 10 ani după acel triumf de la juniori US Open a început urcușul, 2017-2019 au fost ani excelenți, ai intrat printre cele mai bune jucătoare ale lumii, Top 20 - Top 30 - Top 50. După pandemie și alte câteva probleme fizice ai ieșit din Top 100, dar ești plină de ambiție și de obiective îndrăznețe, speri să ajungi iarăși sus. Privind retrospectiv, de la copilul de 10-12 ani care își făcea primele planuri cu tenisul și până la sportiva matură și experimentată de azi, cum îți evaluezi cariera? A fost cum visai? A meritat?
- Cu vârf și îndesat a meritat! Și n-am decât să-i mulțumesc în primul rând tatălui meu pentru că m-a îndrumat spre acest sport. El și-ar fi dorit băiat, să-l dea la fotbal. Cu toate astea, tata juca și tenis și când a aflat că va avea o fată, a plănuit deja să mă dea la tenis. Și-a sacrificat tot timpul pentru mine ca să încercăm performanță, fiindcă erau foarte grele condițiile pe vremea aceea, a fost mereu un sport scump. Dacă nu mi-ar fi fost el și antrenor, nu aș fi putut să fac tenis. Deci îi mulțumesc lui, în primul rând, pentru această decizie extrem de de isteață pe care a luat-o. Bineînțeles că și eu am fost ...
- Talentată. Putem să o spunem apăsat.
- Da, talentată. Eu am fost mereu modestă, dar cred că trebuia să fiu mai sigură pe mine, pe calitățile mele.
- Și ...
- În al doilea rând, trebuie să-i mulțumesc mamei mele pentru că ea a acceptat aceste sacrificii pe care le-am făcut eu cu tatăl meu. Să plecăm de mică la concursuri, și ea stătea singură, ne vedeam mai puțin ... Părinții mei au făcut multe sacrificii, erau condiții destul de grele. Am pornit de jos în acest sport, total de jos. Ca situație financiară, ca tot. Putea să ne iasă, putea să nu ne iasă. Dar chiar dacă n-ar fi ieșit, părinții mei niciodată nu au pus presiune. Sunt alți părinți pe care i-am auzit chiar eu: "Vreau să ajungi acolo", "trebuie să ajungi să câștigi suma X". Foarte mulți merg pe partea asta materială în ultima vreme, este un trend. Părinții mei nu au pus deloc presiune, ba din contră, m-au susținut foarte mult și pe partea cu școala, mă ajutau tot timpul să fiu cu temele la zi, mă ascultau, mi-au fost alături și pe partea educațională. Le mulțumesc mult, mai ales pentru faptul că niciodată n-am renunțat la școală.
- Tu ai făcut și facultatea, și masterul.
- Și doctoratul. L-am făcut în acei ani în care m-am operat la ambii genunchi și chiar credeam că o să mă las de tenis.
- Deci sportul a meritat din toate punctele de vedere și ești mulțumită de realizările tale.
- Cred că acum încep să fiu mulțumită. Tot timpul am fost foarte critică cu mine și mereu eram nemulțumită, ziceam că se poate mai bine, mai mult. Dar câteodată trebuie să stai să asculți un pic și de persoanele din exterior, care vor să-ți bage puțin mințile în cap, cum se zice. "Uită-te puțin, în ce domenii ai mai văzut români în primii 20 din lume în domeniul lor? Ești cunoscută în toată lumea, te oprește lumea pe stradă și tu tot timpul te gândești că se putea și mai bine, că puteai să faci mai mult, că de ce n-ai făcut aia". Acum, probabil odată cu experiența, cu maturitatea, încep să-mi dau seama că am realizat super-multe și că ar trebui să fiu mult mai mândră, să merg mai dreaptă, așa, să nu fiu tot timpul așa modestă. Că până la urmă cu modestia de multe ori pierzi și în viață, și în sport, și peste tot.
- Apropo de cariera ta, de realizări și de accidentări, este o imagine care mi-a rămas în minte.
- Aaa, eu nu vreau s-o văd.
- Nu, nu, nu e cea la care te gândești tu, cu accidentarea gravă din 2018. E o fotografie, cred, de la începutul urcușului tău extraordinar. Imaginea asta spune povestea carierei tale, un amestec de talent și durere. Asta e imaginea - bandaj pe coapsă, bandaj pe genunchi, bandaj pe umăr. Cum ai reușit să treci peste atâtea probleme fizice în carieră? Ai jucat mai mereu pe durere.
- Când îți dorești să realizezi anumite performanțe și când știi că faci foarte multe sacrificii cu scopul de a fi mai bun, treci peste multe, treci și peste durere. Satisfacția aia când câștigi un meci important sau când revii într-un meci în care erai condus, asta te face să uiți de de neplăceri, de uzură, de suprasolicitare. Noi, la tenis, suntem mereu suprasolicitați, dar nu avem la discreție, ca în alte sporturi, fizioterapeut, maseur etc. Nu îți permiți să îți iei mereu cu tine un meseriaș din domeniu, de multe ori ești doar tu cu antrenorul. Și te descurci așa, cu sacrificii.
Mihaela Buzărnescu: „Le-aș transmite micilor sportivi că fără sacrificii nu se poate”
- Ce sfaturi le-ai da tinerilor - sportivi și nu numai, apropo de sacrificii, de încredere, de ambiție? Tu le-ai avut pe toate.
- Eu nu regret faptul că am sacrificat copilăria, o mare parte din adolescență, apoi și viața personală. De mică mi-am dorit să ajung sus în sportul acesta. La 14 ani, când eram la un concurs important, am dat un interviu și am zis acolo că îmi doresc să ajung în Top 20. Mai bine puneam Top 10, că poate chiar ajungeam. Revenind, le-aș transmite sportivilor, micilor sportivi mai ales, că performanță fără sacrificii nu se poate.
- Detaliază un pic.
- Am participat recent la mai multe antrenamente cu copii și i-am văzut foarte distrași. Imediat ce termină antrenamentul dau fuga la telefon, la tabletă, să facă diverse lucruri extra-sport. Din cauza asta, și în timpul antrenamentelor le fuge concentrarea, atenția lor e fărâmițată. Apoi, părinții pun presiune pe ei și asta e o mare greșeală, pentru că la un moment dat copiii nu mai ascultă de antrenor, ci fac ce spune părintele. Mă întorc și spun că în niciun domeniu nu poți face performanță fără sacrificiu. Trebuie să știi dacă ești dispus să faci sacrificiile acestea, pentru că altfel ajungi unul dintre mulți alții. Și dacă ești mediocru, vin apoi și frustrările. Că s-au investit bani, că s-a investit timp, că nu ai putut face anumite performanțe ... Și apoi poți intra în depresie.
- Tu ai cochetat cu depresia?
- Bineînțeles, toți cochetăm cu depresia. Eu nu o văd ca pe o boală sau ceva de care să îți fie jenă. E o suferință emoțională care se tratează. Nu cu pastile, ci în primul rând cu ajutorul tău, personal. Toți din jur îți spun că o să fie bine, o să fie ok, dar dacă nu crezi tu și nu te ambiționezi singur, nu ai cum să depășești depresia. Vă dați seama, trecând prin atâtea accidentări, normal că te gândești ... Atâția ani pierduți, sacrificați.
- Și tu cum ai depășit momentele alea?
- Eu mereu am luat-o de la zero. Și faptul că am reușit de atâtea ori să revin m-a ambiționat să continui. Plus că nu mi se pare OK să-mi închei cariera din cauza unei accidentări. A, ok, dacă nu mai pot din cauza vârstei sau nu mai am randament, asta e altceva. Dar să mă las din cauza unei accidentări ... E ca și cum aș lăsa ceva neterminat. Înainte de a intra în Top 100, în 2017, eram pe locul 900 și ceva, mi-am zis că e ultimul an în care mai încerc.
- Și lozul a fost câștigător.
- Da. Am jucat cu mai puțină presiune, nu mă mai gândeam la rezultate, la clasament. Pur și simplu mă gândeam la joc, la forma mea sportivă, la tactică.
- 2018 a fost anul de vârf al carierei tale. Titlu la San Jose, finale la Hobart și la Praga, „optimi” la Roland Garros, titlu la dublu cu Raluca Olaru, la Strasbourg.
- Sferturi la dublu la Roland Garros, sferturi la Wimbledon la dublu.
Mihaela Buzărnescu: „Ajungeam în Top 10 fără accidentare”
- Și apoi a venit acea accidentare teribilă la gleznă. Unde crezi că ai fi ajuns dacă nu apărea acea accidentare groaznică când erai în vârf de carieră, pe locul 20 mondial?
- Clar ajungeam în Top10! Aveam super-multă încredere în mine la momentul ăla. Eram foarte aproape, aveam 2-3 poziții să prind Turneul Campioanelor, eram abia în august, deci intram lejer în Top 10. (n.r. se emoționează) Să nu plâng acum, în direct ... Dar na, se întâmplă, vine câte o accidentare din asta și n-ai ce să-i faci. Pur și simplu, ar trebui să fiu fericită pentru că am ajuns acolo sus în acel clasament. Am ajuns să-mi las numele undeva în acest sport și asta va rămâne toată viața. Mă bucur de ceea ce am realizat într-un sport în care nu te susține nimeni. Puțină lume îți e alături în momentele grele, trebuie să te descurci singur și oricum ți se închid porțile. Dar sunt atâția oameni în situații cu adevărat rele pe lumea aceasta, deci n-ar trebui să mă plâng de nimic și ar trebui să fiu mulțumită. Dar, v-am zis, sunt foarte critică cu mine și atunci îmi e greu să privesc lucrurile în cheie pozitivă.
- Încă doare amintirea acelei seri? Ai avut coșmaruri, te-a urmărit mult momentul accidentării din 2018? -
Ooo, da. M-a urmărit... Vă dați seama, să ajungi acolo sus pe propriile forțe, fără să ai susținere din partea țării, mi se părea wow. Și toți vorbeau că voi ajunge mai sus, că am potențial. Așa că da, am avut o perioadă foarte rea după acea accidentare gravă. Atunci am avut depresie. Și am mai avut apoi în 2019, când n-am reușit să-mi apăr niște puncte importante și am căzut de pe locul 50 pe 135. Aveam dureri cumplite la umăr, făceam injecții cu cortizon, iar în septembrie m-am oprit, nu mai puteam. Și apoi m-am operat.
- Apropo de accidentarea din 2018, cum a rămas cu procesul? Ca să punem în context pentru cei care ne urmăresc: jucai cu Svitolina la acel turneu de la Montreal și la un moment dat ai cerut oprirea meciului pentru că ploua și alunecai. Arbitra a refuzat, iar după câteva minute te-ai accidentat grav. Ulterior, ai dat WTA în judecată. S-a închis procesul între timp?
- S-a închis. Și s-a închis pe zero ... Din niște motive total eronate. Mă rog, WTA e WTA. Dacă organizatorul de turneu era altcineva, probabil verdictul ar fi fost diferit. Dar așa a fost foarte greu să demonstrez. Nu era neapărat vorba despre sumă, ci ca aspect, mi se pare anormal să nu te asculte când ceri ceva. Oricum, după acel episod cu mine s-au schimbat multe, meciurile se opresc la cea mai mică ploaie, se verifică terenul, sunt mult mai atenți. Mi s-a părut eronată abordarea lor la momentul respectiv, jucam pe terenul central, era televizat în toată lumea, toți vedeau că se alunecă, cum să nu oprești meciul? Mie nu îmi vine să cred că arbitra încă mai e activă! Am și avut-o arbitru de scaun la un an după, la US Open.
- Ai avut o strângere de inimă când ai văzut-o?
- Doaaaamne ... Nu mi-a venit să cred, mi s-a schimbat total vibe-ul când am văzut-o. Dar nici nu mai vreau să mă gândesc, am dat uitării.
- Te-ai ales doar cu durerea, nu și cu despăgubirile.
- Așa a fost să fie. Anul ăsta s-a închis procesul.
Mihaela Buzărnescu: „Oamenii ne judecă greșit când nu le convine ceva”
- Uneori ai părut iritată de critici, te-au enervat comentariile mai răutăcioase ale fanilor și chiar ai răbufnit public. Te simți neapreciată? Sau judecată prea aspru? -
Nu neapreciată. Dar oamenii ne judecă greșit când nu le convine ceva, din partea cealaltă, a unui televizor și a unei canapele. Câteodată ne ajunge să tot fim criticați. Nu ne ajută cu absolut nimic în munca noastră. Ei ne susțin, dar ne și doboară când nu avem performanțele pe care și le doresc ei. Dar nu suntem roboți, avem perioade și perioade, cele slabe pot fi mai lungi decât cele bune și dacă ei ne dau în cap mereu, bineînțeles că ne afectează, ne irită. Mai ales când eu știu prin ceea ce am trecut și cât de greu este să revii după accidentări, vine X sau Y din afară, care habar n-are cât efort depunem și ce sacrificii facem în acest sport ... Mai erau unele comentarii, "ce tot spui de sacrificii, că tu ți-ai ales sportul ăsta, deci nu faci un sacrificiu, îl practici de plăcere". E ca și când eu mă bag în domeniile lor și le dau sfaturi.
- Totuși, sportul fără spectatori nu funcționează.
- Când nu exista social media era mult mai ușor de trecut peste aceste critici.
- Citești comentariile, mesajele pe care le primești? Te alimentezi negativ de acolo?
- N-am mai citit. Au fost perioade când m-am alimentat negativ, așa că am renunțat la social media și am lăsat-o pe managera mea să se ocupe, n-am vrut să mai am acces la platformele acestea. Anul ăsta, după ce am trecut prin mai multe perioade neplăcute, am și făcut o postare în care am vorbit despre acest lucru, despre fani și susținere și critică. Atunci am realizat că nu mai are rost să îmi bat capul. Până la urmă, eu mă ridic, eu mă cobor eu. Totul depinde de forma mea și de mine. Ei sunt acolo într-adevăr să ne susțină, să ne critice și ar trebui să le mulțumim în orice condiții. Dacă n-ar mai fi fani sau hateri, sportul ar fi mai plictisitor.
- În mesajul despre care aminteai ai spus că "jobul nostru înseamnă sărbători sacrificate, nopți prin aeroporturi, deplasări săptămânale, antrenamente pe durere".
- Oamenilor li se pare că sportul e ușor pentru că se raportează la beneficiile noastre financiare. Au impresia că dacă câștigăm niște sume pe OK, n-ar trebui să nu ne plângem de ceva. Dar ei uită că noi câștigăm sumele astea doar dacă suntem într-o formă bună. În rest, avem cheltuieli foarte mari. Și acest sport e ca un joc la ruletă. Poți să te duci la un turneu și să pierzi în primul tur. La final de săptămână tragi linie și vezi costuri versus câștiguri. În tenis nu e ca într-un sport de echipă, unde totul e asigurat de către club. În tenis trebuie să te ocupi singur de absolut orice și trebuie să fii foarte atent la toate detaliile. La sporturile de echipă e mai ușor de gestionat și presiunea fanilo
- Tenisul este, cred, cel mai transparent sport din punct de vedere financiar, în sensul că premiile sunt la vedere, organizatorii anunță mereu premiile.
- Da, și le anunță pe alea brute ...
- Se mai pierd bani la impozite, apoi vin cheltuielile.
- Antrenori, deplasare, hotel, mâncare. Toate astea sunt extra, pe care le plătește sportivul.
2.727.584 $a câștigat Mihaela Buzărnescu până acum, din premii
Mihaela Buzărnescu: „Când ești sus, în top 100, e OK. Când ieși din Top 100 nu mai e atât de OK”
- Ok, deci care e realitatea, cu câți bani rămâne un tenismen, totuși? Să zicem din 100 de dolari premiu brut, cu cât rămâî la sfârșit?
- Depinde de țara în care joci. Taxele diferă, costurile deplasării diferă. Câteodată poți să rămâi cu 20%, altădată cu 50%. OK, câștigi 100 de dolari, dar dacă din suta aia trebuie să plătești și antrenor, și aia, și aialaltă ... Când ești sus, în top 100, e OK. Când ieși din Top 100 nu mai e atât de OK. Da, în tenis ai șansa să fii foarte OK financiar la finalul carierei dacă ai rezultate bune. Mi-aș dori ca și în alte sporturi să fie câștiguri mai ridicate, pentru că avem mulți sportivi care se sacrifică, poate chiar mai mult decât noi.
- Tu te apropii de 3 milioane de dolari încasări totale din premii, sumă brută. Te consideri împlinită financiar, pusă la adăpost, ca să nu zic "aranjată pe viață"?
- Da, mă consider mă consider OK, mă consider împlinită. Bineînțeles că se poate și mai bine, dar nu am de ce să mă mă plâng. Au fost sacrificii foarte mari, dar nu am de ce să plâng, dacă mă compar cu alte sporturi.
- Care este partea nevăzută a sportului despre care tu crezi că ar trebui să se vorbească mai mult? Sacrificii, singurătate, oboseală, presiune, ce ar trebui să știe publicul mai mult?
- Toate astea pe care le-ai spus. Tot ce se întâmplă în spatele unei performanțe. Am avut câteva prietene care m-au însoțit la concursuri și la final de zi, ele nefăcând nimic, erau extenuate. Nu puteau să creadă că sunt atâtea de făcut pentru tine, ca sportiv. Că pleci de la hotel dimineața și vii seara, că ai recuperare, antrenament, meci, pregătire fizică. Apoi te întorci, trebuie să te odihnești și a doua zi o iei de la capăt. Foarte rar ai timp să faci o plimbare, să te bucuri puțin de orașul respectiv. De multe ori nici nu apucăm să vizităm orașul în care jucăm. Deci, da, publicul ar trebui să știe că e presiune și că sunt multe constrângeri. Am trecut prin momente din acestea, în care financiar nu eram deloc OK acum ceva ani și m-am împrumutat de bani ca să plec la concurs.
- Altceva?
- Sunt multe lucruri pe care lumea nu le știe, cât de greu e când ești accidentat. Sau când, de exemplu, nu ești OK acasă, când ai o ceartă cu cineva și nu poți să dai totul pe teren. Noi, ca fete, suntem mai sensibile, nu poți trece repede peste așa ceva. Tenisul este un sport care cere foarte multe sacrificii, fiindcă ești mult timp plecat de acasă, în fiecare săptămână trebuie să schimbi hotel, avion, condiții. Și ești foarte mult timp singur... Doar tu cu antrenorul sau chiar singur, singur. În tenis e cam fiecare pentru el. Mai ales la fete. Prietenie, foarte rar.
La o zi după ultima accidentare, eu eram deja la sală, făcea pregătire fizică, aveam orteză pe gleznă. Și chiar atunci mi-a comentat cineva pe Instagram: . Adică de cluburi, de distracție. M-a amuzat ... Oamenii găsesc tot timpul ceva de comentat. Până la urmă, am ajuns cu psiholoaga mea la concluzia că trebuie să fii mulțumit și când se scrie de bine, și când se scrie de rău. Când n-o să se mai vorbească, atunci să îți pui un semn de întrebare. Așa că dă-i înainte, să se vorbescă orice!
- Mihaela Buzărnescu
- Înțeleg că pentru voi, sportivii, nu e ușor să vă separați viața profesională de viața personală. Tu cum ai gestionat până la urmă acel momentul complicat, neplăcut din viața personală, pe care chiar tu l-ai făcut public - relația cu Marco Dulca. Cum ai trecut peste?
- N-aș vrea să mai vorbesc. Pur și simplu ...
- Ai încuiat undeva subiectul într-un sertar și vrei să-l uiți complet, ca să nu te mai afecteze.
- Da, cam așa ceva. Au fost destule momente neplăcute și destul de mult de tras ca să-ți revii. Și cred că am ajuns la un moment în care pur și simplu pui stop, tragi linie și privești înainte. Nu te uiți în urmă ca să nu-ți faci mai mult rău. Am fost afectată mult timp. Și în carieră am fost afectată. Până nu s-a mai putut. Până cred că am realizat că chiar trebuie să trag linie ca să nu-mi fac mai mult rău singură și să merg mai departe, că nu am pentru ce să sufăr sau să lupt. Și nu mai vreau să mai vorbesc despre acest subiect vreodată.
Mihaela Buzărnescu: „Dintotdeauna am vrut să joc cu Serena Williams”
- Hai să ne întoarcem la tenis. Ai spus la un moment dat că îți dorești neapărat să joci cu Serena Williams. Până la urmă s-a întâmplat anul trecut, la Roland Garros. A câștigat ea 3 seturi. Ce impresie ți-a făcut Serena, care acum e pragul retragerii?
- De mică mi-am dorit, era idolul meu. Adică întâi a fost Monica Seles. Și Pete Sampras la bărbați. Apoi, când au apărut surorile Williams, de Serena mi-a plăcut cel mai mult și dintotdeauna am vrut să joc cu ea. Până la urmă am jucat cu amândouă, din păcate n-am reușit să câștig, dar mereu au fost meciuri strânse și m-am bucurat că am avut un nivel apropiat de joc. Ținând cont că sunt niște legende mondiale ale tenisului și am fost foarte entuziasmată de acel meci. Mi-a părut bine că am avut prilejul să joc cu Serena, știam că nu mai este mult timp până ce poate să se anunțe o retragere. A fost un meci foarte frumos.
- Ai chinuit-o un pic.
- Da, au fost 3 seturi, 6-3 în decisiv pe arena centrală de la Roland Garros. Astea-s amintiri cu care rămâi pe viață, sincer. Realizări, lucruri pozitive.
- Rezultatele Simonei Halep, evident mai bune decât ale celorlalte colege de generație, printre care te numeri și tu, au făcut ca Simona să aspire nu doar atenția publicului, ci și majoritatea sponsorilor. Ție, vouă, nu prea v-a mai rămas nimic. Deși au avut perioade excelente, ai fost Top 20, niciodată n-ai avut sponsori mari sau contracte spectaculoase. De ce?
- Aceeași întrebare ne-o punem toate celelate jucătoare din România. Sincer, nu știu să spun motivul ... Așa a fost șansa fiecăreia. La mine au fost niște beneficii în urma rezultatelor, sunt anumite campanii pe care le mai am în social media. Dar sponsori majori, care să te susțină o perioadă mai lungă, nu prea ... Acum e o firmă de construcții, Sinergy, care mă mai susține cu anumite plăți. Nu ajung, sunt destul de micuțe, dar orice susținere este binevenită.
- În mod cert, contractele au fost sub potențialul și anvergura ta, de jucătoare care ajunsese în Top 20.
- Categoric. Mai ales ținând cont de costurile din tenis... Poți să cheltuiești într-o săptămână câteva mii de euro și nu știi dacă ți-i scoți. Depinde de turneul la care participi. Dar (n.r. contractele) depind mult și de echipa pe care o ai în spate. E normal ca Simona, cu rezultatele pe care le-a avut, să aibă cei mai buni oameni în jurul ei. E super că a beneficiat și beneficiază (n.r. de parteneriate majore). Sper, cu timpul, să se împartă și pe la noi anumite sponsorizări sau anumite parteneriate de genul acesta. E loc pentru toată lumea.
Mihaela Buzărnescu, lăsată cu ochii-n soare de CSA Steaua și CS Dinamo
- Apropo de sponsorizări și de susținere. La ce îi folosește unei sportive de anvergura ta să fie legitimată la un club din România? Știu că ai fost o vreme la Steaua, după care ai plecat la Dinamo.
- La CSA Steaua. Să nu confundăm cu cei de la FCSB, unde fac eu pregătire fizică și recuperare. Ei sunt foarte OK cu mine. Din păcate, nu există posibilitatea să fie și un club de tenis la ei. Dar da, am fost la CSA Steaua.
- Au fost niște probleme cu banii, nu i-ai luat vreo doi ani.
- Da, sigur. Un an sau doi ani de zile
- Și ți i-ai recuperat până la urmă?
- Nu, nu am recuperat nicio sumă. Nu am primit nici suma care era în contractul de atunci, promisiuni au fost și pentru alte contracte, dar n-au mai venit ... După care am plecat la clubul Dinamo, unde am beneficiat de un contract pe o perioadă de 8 luni, dar din cauza accidentării pe care am suferit-o eu la finalul anului trecut la umăr, pe anul acesta mi s-a tăiat contractul. Sunt legitimată la clubul Dinamo, dar sunt liberă de contract din punctul lor de vedere ...
- Deci cele mai mari cluburi ale României n-au reușit să te fidelizeze în niciun fel, ba chiar au rămas și cu datorii față de tine.
- Îmi propuseseră un contract mai mai mic, după care nu s-a mai finalizat. Mi-au spus că din cauza accidentării nu se poate să mai beneficiez anul acesta. Și că dacă voi avea niște rezultate mai bune se vor gândi. Ce pot să spun? Da, e frustrant. Noi, la tenis, nici aici nu prea beneficiezi de o anumită susținere și este un minus pentru noi. Ce pot eu să fac? O să mă ambiționez mai mult să am rezultate mai bune, care sper să fie la așteptările lor. Îmi aduc aminte că eram în Londra și m-am accidentat la genunchi. I-am întrebat pe cei de la Dinamo dacă mă pot ajuta prin asigurarea cu clubul să fac un RMN acolo și mi-au spus „Tu ești liberă de contract, nu te putem ajuta cu nimic>” . Cam așa a fost ...
- Apropo de Simona Halep. Ea a atras evident și susținerea unor personalități importante, cum ar fi Ion Țiriac, care Ion Țiriac a comis la un moment dat o impolitețe la adresa ta, s-a prefăcut că îți greșește numele, ți-a pocit numele (n.r. Buzunărescu) ... Te-ai mai intesectat cu el de-atunci? Sau poate ți-a cerut scuze, fie și printr-un intermediar?
- Eu foarte puțin m-am întâlnit cu el și în trecut, nu prea ne-am intersectat, cred că l-am văzut la Wimbledon, în 2019, când am și jucat împotriva Simonei în turul 2. Cu acel comentariu, eu am lăsat-o așa cum a fost. Dacă n-a știut să-mi să rostească numele, asta este, nu vreau să mă bag în discuții. Sper doar că dânsul a apreciat munca mea și rezultatele mele, cu susținerea puțină pe care am avut-o în cariera sportivă. Indiferent că știe cum mă cheamă sau nu. Poate după ce mă las de tenis o să ne întâlnim personal și o să schimbăm câteva vorbe așa, friendly.
Mihaela Buzărnescu: „Îmi doresc să joc până după Olimpiada de la Paris, din 2024”
- Chiar, când te lași de tenis? Te-ai gândit la momentul retragerii?
- Îmi doresc să joc până după Olimpiada de la Paris, din 2024, și apoi atunci să văd exact cum voi fi. Nu vreau să-mi pun o presiune, că o să fie o decepție dacă nu prind Olimpiada, dar o să văd exact atunci cum o să mă simt. Sigur nu mi-ar conveni să continui doar cariera de dublu, în niciun caz. Chiar dacă am jucat constant bine și simplu, și dublu, și am avut clasament foarte bun și la dublu, că am ajuns pe locul 24 cel mai bine. Momentan, mă axez doar pe simplu. Și după ... există viață și după tenis
- Mă întrebam dacă plănuiești ceva. Spuneai la un moment dat că ai vrea să îți faci un club de tenis pentru copii sau o clinică de recuperare.
- Da, mi-ar plăcea să fie toate acestea laolaltă, o bază de antrenament unde se pot face performanțe, cu o parte de recuperare în același loc, pentru că este foarte importantă partea aceasta. Când eram eu mică nu existau aceleași posibilități de recuperare și era foarte greu. Tehnicile au evoluat în ultima vreme și acum este mult mai ușor să să faci o recuperare și să să fii sănătos, optim pentru performanță. Da, mi-ar plăcea, dar bineînțeles, dar îmi trebuie o susținere financiară și din alte părți, pentru că este o e o investiție foarte mare și nu poți să-ți riști toate economiile.
După retragere mi-ar plăcea să rămân în sport. În niciun caz nu o să stau, să fiu sedentară. Îmi doresc să fiu o persoană activă și să pot împărtăși din experiența mea și altor jucători, deja mi-au spus foarte mulți că și-ar dori să am o bază sportivă și să-i antrenez.
- Mihaela Buzărnescu
- Apropo de obiectivul tău de a prinde Jocurile Olimpice din 2024, mi-ai părut întotdeauna foarte atașată de România, la meciurile pe care le jucai pentru România ai fost întotdeauna foarte implicată emoțional.
- Da, mi-am dorit întotdeauna. În ciuda faptului că sportul nostru a avut o susținere minoră în performanțele noastre, când joci pentru România e diferit. Nu e ca și când te duci să joci pentru pentru tine, la concursurile individuale. Când joci FED Cup, când joci un campionat pe echipe, un campionat național sau când ajungi să participi la la Jocurile Olimpice ... e total diferit. Pur și simplu, zici că ești într-un alt într-un alt film.
- Deși banii sunt dincolo, în concursurile individuale.
- Da, banii sunt dincolo. Dar aici avem și noi cele mai mari ocazii în care ți se ridică steagul, ți se cântă imnul. Nu e ca la celalte sporturi, unde aproape la fiecare meci importanț se cântă imnul. Și fiind Jocurile Olimpice, unde vin cei mai buni din toată lumea, din toate sporturile, este o ocazie unică pe care o ai odată la 4 ani. Și îți dorești să ajungi acolo, să participi, să fii printre cei mai buni. Am mers la Tokyo anul trecut, am avut prilejul să fiu în Satul Olimpic, și a fost o experiență unică, pe care nu o s-o uit niciodată. Sper să mai prind măcar o dată!
- Și noi sperăm să fii în formă, să îți recapeți tonusul și clasamentul din urmă cu câțiva ani, să ajungi acolo unde îți dorești. Îți mulțumim că ai venit la podcastul "Profu' de sport", a fost o plăcere să discut cu tine.
- Și din partea mea! A fost chiar relax.
3 finale WTAa disputat Mihaela Buzărnescu în cariera ei, cucerind un titlu, la San Jose 2018, celelalte fiind atinse în același an, la Hobart și Praga
{{text}}