International   •   Campionate   •   FRANȚA

„Rareș Ilie a jucat ca un veteran”. Ce scrie presa din Hexagon despre jucătorul lui Nice

Articol de Daniel Scorpie   —  vineri, 19 august 2022

Titular joi în Maccabi Tel Aviv - Nice 1-0, Rareș Ilie a fost printre puținii care au primit notă de trecere în presa franceză: „A creat două faze de gol, însă a ratat din fața porții goale la 0-0”.

Rareș Ilie s-a integrat rapid la Nice și reușește să-l convingă pe Lucien Favre că merită să joace titular și în Ligue 1, și în Conference League. 

Fostul rapidist n-a lipsit din echipa de start nici joi, în turul play-off-ului de la Tel Aviv, unde a pierdut la limită (0-1). A jucat 65 de minute și a ieșit în evidență chiar în câteva faze, în care oaspeții au trecut aproape de gol.

 Mijlocașul român, folosit ca inter stânga, a primit nota de trecere (5) în Nice Matin, la fel ca Stengs și Ramsey, numai doi colegi ai săi, Atal și Bard, având calificative mai bune (6).


A doua titularizare la rând pentru Rareș Ilie

„În ciuda provocării și a unei ambianțe calde, băiatul de 19 ani a jucat ca un bătrân veteran. Și-a oferit o mare oportunitate în debutul partidei la o centrare frumoasă și a fost la doar două degete de a furniza o minge de gol lui Lemina, chiar înaintea pauzei de hidratare. Avertizat după pauză, Ilie a scăzut ritmul și a jucat mai moale, fiind schimbat cu Gouiri, care a șutat de două ori la poartă, fără succes", l-au caracterizat jurnaliștii din Hexagon. 

A fost al doilea meci ca titular la Nice și al treilea în total, impresia lăsată fiind în general pozitivă.

„Rareș Ilie, lipsit de reactivitate”


Trupa lui Favre a dominat copios prima oră de joc, însă nu a reușit să deschidă scorul. 

De vină a fost și Rareș, „tânărul recrut pierzându-se în fața porții goale, după ce mingea i-a venit din bară la șutul lui Delort. A fost lipsit de reactivitate și reluarea lui n-a nimerit ținta”, după cum a remarcat cotidianul L'Equipe. Golul încasat a venit după o eroare colectivă în defensivă.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.