Nationala

FRF explică schimbările de selecționeri: „Lobonț era foarte ocupat” » Ce spune Stoichiță despre Bratu și Adrian Văsâi

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 20 august 2022

Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, a vorbit despre schimbările de selecționeri de la naționalele României sub 21 și sub 20 de ani.

Deși au jucat doar partide amicale, Florin Bratu (România U21) și Bogdan Lobonț (U20) au fost înlocuiți de FRF cu Emil Săndoi, respectiv Daniel Pancu.

În plus, și Adrian Văsâi a decis să nu mai continue pe banca României U19.

Stoichiță explică schimbările de selecționeri

„De Bratu ne-am despărțit civilizat, am rămas prieteni. Nu am fost pe aceeași lungime de undă. Nu e vorba dacă e suficient de bun. A fost o analiză a rezultatelor și a modului în care s-a comportat echipa. Avea contract pe un an, cu drept de prelungire pe încă unul.

Contractul cu Lobonț a fost încheiat mai devreme, nu pot spune dată exactă. Era tot cu drept de renegociere. El era foarte ocupat. Era mereu plecat în Italia, acolo unde face cursurile pentru Licența PRO. S-a hotărât că e mai bine cu alt antrenor.

La anul avem EURO U21, iar selecționerul de la U20 trebuie să fie cel mai apropiat colaborat al celui de la U21. În contractul lui Pancu scrie că după meciurile pe care le are, cred că vreo 7, devine membru în staff-ul lui Săndoi. Foarte mulți dintre jucătorii de la U20 vor promova la U21, iar Pancu îi va cunoaște foarte bine. 

Am vorbit cu Adrian Văsâi despre prelungire, dar mi-a zis că are ofertă din străinătate. E foarte bună. Știu și că are oferte din Liga 1 și e normal să fie așa. Săptămâna viitoare vom numi un nou selecționer la România U19. ”, a declarat Mihai Stoichiță la emisiunea „DigiSport Matinal”.

VIDEO Emil Săndoi, după ce a fost numit selecționer al reprezentativei U21: „E o mare provocare și pentru mine”

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.