Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Gigi Becali face lobby pentru Mohammad Murad, după ce omul de afaceri s-a interesat de Dinamo și Petrolul: „Reprezintă o excepție”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 20 august 2022

Gigi Becali a vorbit despre Muhammad Murad, libanezul care a purtat discuții pentru cumpărarea lui Dinamo și, recent, a intrat și pe pista Petrolul. 

Patronul de la FCSB spune că-l cunoaște pe omul de afaceri care are o avere de 150 de milioane de euro și a avut cuvinte de laudă la adresa acestuia.

Becali îl laudă pe Muhammad Murad, afaceristul care vrea să cumpere Dinamo

„Hai să spun ce cred eu. Mohammad Murad vorbește românește. E prieten cu noi, adică îl cunoaștem. El e un străin pe care l-aș considera român. 


Mohammad Murad face excepție. El chiar e român român. Are copii români, stă în România. Reprezintă o excepție. Îl cunosc de mulți ani, de 30 de ani. Am vechi prieteni cu el, făceau afaceri cu el când avea shaorma. Inima lui e românească. El nu mai are treabă cu Libanul.

Are și bani și e și om de onoare. Unii sunt mincinoși, dar ăsta nu e. E om respectuos, om de calitate. Nu e mincinos. Sfatul meu e ca oricine să-l primească”, a spus Gigi Becali la ProArena.

Discuția Dinamo – Murad, fără niciun rezultat

Joi seară, Vlad Iacob, administratorul special al lui Dinamo, a purtat negocieri cu Muhammad Murad.


„Povești, nu s-a decis nimic, a rămas la fel ca până înaintea întâlnirii”, au transmis cei de la Dinamo. Oficialii lui Dinamo și-ar fi dorit ca Murad să ajungă măcar în ipostaza de a le cere documente dinamoviștilor, ceea ce nu s-a întâmplat, au dezvăluit sursele GSP.

VIDEO Dorinel Munteanu după victoria cu Dinamo: „Ne așteptam la o astfel de atmosferă, motiv pentru care i-am pus pe băieți în gardă”

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.