Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, a vorbit despre viitorul selecționerului Edi Iordănescu.
După 4 meciuri, România e ultima în Liga Națiunilor, cu 3 puncte, dar oficialul Federației este de părere că selecționerul Edi Iordănescu nu este în pericol de a fi demis.
FRF nu se gândește la demiterea lui Ed Iordănescu
„Nu e nimic pierdut. E un vis de a te califica. Cred că primul meci e cel mai important, cu Finlanda, pe care trebuie să-l câștige. E normal să fie puțin tensionat, pentru că știe cât de important este acest meci. Dacă vom câștiga cu Finlanda, va fi altfel.
Din ce am înțeles, din ce am vorbit și cu domnul președinte, Edi are sprijin total din partea noastră. Nu cred că ar fi cazul să dai un antrenor afară după niște rezultate, dacă munca pe care o face te mulțumeste.
Dar trebuie să ai clauze intermediare și trebuie să cântărești ceea ce face. Probabil că Edi va continua indiferent de rezultate, pentru că modul lui de lucru este profesionist.
Edi a avut anumite supărări, dar i-am zis că așa e la fotbal. Nu ne-a spus de ce e supărat. Sigur că Edi va dori să continue”, a spus Mihai Stoichiță la emisiunea „DigiSport Matinal”.
Clauza care l-a enervat pe Boloni, ignorată pentru Iordănescu
După meciurile din septembrie, FRF l-ar putea demite pe Iordănescu fără să-i achite compensații. Conform contractului, selecționerul își păstrează postul dacă România încheie grupa pe unul dintre primele două locuri.
Dacă naționala va fi a treia sau a patra în grupă, Federația îl poate da afară pe Edi simplu, fără să mai negocieze rezilierea. Aceasta clauză a fost refuzată de Ladislau Boloni, astfel că FRF s-a orientat către Iordănescu.
Iordănescu a arătat însă că ar fi interesat să beneficieze de un mandat mai lung, indiferent de rezultatele din Liga Națiunilor, iar FRF pare dispusă să nu activeze clauza din contractul selecționerului.
Clasamentul actualizat din grupa României
Echipă | Golaveraj | Puncte |
1. Bosnia | 6-4 | 8 |
2. Muntenegru | 6-3 | 7 |
3. Finlanda | 5-5 | 4 |
4. România | 1-6 | 3 |
Toate formațiile au câte 4 meciuri disputate
Urmează să se joace:
- 23 septembrie: Finlanda – România, ora 21:45
- 26 septembrie: România - Bosnia-Herțegovina, ora 21:45
{{text}}