Stranieri

Ce au făcut stranierii » Ionuț Radu și Chiricheș, titulari împotriva lui Mourinho

Ce au făcut stranierii în weekend

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 22 august 2022

Cele mai importante informații de la meciurile stranierilor din acest week-end au putut fi urmărite în liveBLOG-ul GSP.ro.

Ionuț Radu și Chiricheș, titulari cu AS Roma

Cremonese, cu Ionuț Radu și Vlad Chiricheș integraliști, a pierdut în deplasarea de pe Olimpico, 0-1 cu AS Roma. Unicul gol al meciului a fost marcat în minutul 65 de Smalling.

Echipa celor doi români e pe locul 18 din 20 în Serie A, fără punct în 2 meciuri. AS Roma e pe 3, cu două victorii.

Duminică, Olimpiu Moruțan a înscris primul gol oficial pentru Pisa, în remiza din campionat cu Como, scor 2-2. Ceva mai devreme, Răzvan Marin a fost integralist în meciul de Serie A dintre Empoli și Fiorentina.

Sâmbătă, alți doi români au impresionat în Italia: Valentin Mihăilă și Dennis Man au fost titulari în Perugia - Parma 0-0, iar Răzvan Lucescu a învins-o alături de PAOK pe Panetolikos în prima etapă a campionatului elen, 1-0.

Moruțan și Marius Marin, titulari în Pisa - Como 2-2

  • Olimpiu Moruțan a egalat pentru Pisa, condusă din minutul 5, cu un gol înscris în minutul 22, de la punctul cu var.

Marius Marin (23 de ani) și Olimpiu Moruțan (23) au fost titulari la Pisa în meciul cu Como din etapa 2 a noului sezon de Serie A, scor final 2-2. Celălalt român de la Pisa, stoperul Adrian Rus (26), a fost rezervă neutilizată.

Pisa a fost învinsă în prima etapă, 3-4 cu Cittadella. Moruțan a pasat decisiv la golul de 4-2, înscris de Sibilli.

Răzvan Marin, integralist în Empoli - Fiorentina

Răzvan Marin (26 de ani) a fost integralist în meciul dintre Empoli și Fiorentina din etapa 2 a noului sezon de Serie A, scor final 0-0.

Empoli a încheiat meciul în 10 oameni, după ce stoperul Sebastiano Luperto a văzut cartonașul roșu în minutul 67.

Românul a fost integralist și în prima etapă, la 0-1 cu Spezia.

Denis Drăguș, titular în Standard Liege - Leuven

Atacantul român Denis Drăguș (23 de ani) a fost titular în meciul dintre Standard Liege și Leuven, din etapa 5 a campionatului belgian, scor final 1-3. 

Denis a fost schimbat la pauză, când Leuven conducea cu 2-0. 

Drăguș a jucat în toate meciurile de campionat din acest sezon și a înscris în eșecul cu Genk, 1-3.

Otto Hindrich, integralist în Zalaegerszeg - Kisvarda

Otto Hindrich, portarul român împrumutat de CFR Cluj la Kisvarda, în Ungaria, a fost integralist în Zalaegerszeg - Kisvarda, meci din etapa 4 a campionatului maghiar, scor final 1-3. 

Andrei Peteleu a rămas pe banca celor de la Kisvarda pe durata partidei. 

Rareș Ilie a fost rezervă în Clermont - Nice 

După ce a fost titular în Conference League, la 0-1 cu Maccabi Tel Aviv, Rareș Ilie a fost lăsat pe bancă în meciul din runda a 3-a din Ligue 1, Clermont - Nice, scor final 1-0. 

Dennis Man și Valentin Mihăilă, titulari la Parma și lăudați de presă

Valentin Mihăilă și Dennis Man au fost titulari în partida pe care Parma a disputat-o în deplasare, pe terenul Perugiei, 0-0. Mihăilă a fost înlocuit în minutul 79 de Tutino, iar Man în minutul 87 de Camara.

Înainte de partidă, cei doi au fost lăudați în presa italiană. „Parma a găsit două dintre cele mai clare talente ale noii generaţii de jucători români. Stânga Man, dreapta Mihăilă. Man este mai mult elegant decât exploziv, iar Mihăilă este mai mult exploziv decât elegant

O complementaritate care îi aduce pe cei doi compatrioţi într-un puzzle perfect, ceea ce este necesar pentru a oxigena încontinuu evoluţiile ofensive ale Parmei”, au notat analiștii de la Parma Live. 

Victorie la debutul în noul sezon pentru Răzvan Lucescu

PAOK Salonic, echipa antrenată de Răzvan Lucescu, a învins în prima etapă a campionatului grec, 1-0 cu Panetolikos. Singura reușită a partidei a fost marcată de Llamas, în minutul 7. 

Etapa viitoare, Lucescu se duelează cu Atromitos, echipa unui alt român, Dorin Rotariu. 

Rotariu a intrat în minutul 78 la Atromitos, în locul lui Klonaridis. Echipa românului a învins acasă OFI, 3-1, în prima etapă din Grecia.

Reghe, înfrânt în derby

Reghecampf a pierdut derby-ul cu Sabah, 1-2, în etapa a 3-a din Azerbaijan. Neftchi Baku a deschis scorul în minutul 45+1, prin Lawal, dar a pierdut pe final, cu două goluri din penalty ale lui Isaev (78) și Apeh (90+1). 

Echipa antrenorului român e momentan pe locul 4, cu 6 puncte în 3 meciuri.

Pleacă Nicolae Stanciu din China?

Anamaria Prodan, agentul mijlocașului Nicolae Stanciu, românul care face furori în China, la Wuhan Three Towns, spune că evoluțiile consistente ale fotbalistului de 29 de ani îi vor aduce acestuia un nou transfer, mai devreme sau mai târziu.

„Îmi frec mâinile de bucurie pentru Nicolae Stanciu, ale cărui evoluții din China mă vor determina, foarte probabil, să-i caut o nouă echipă. Poate mai repede decât credea unul sau altul. Personal, cred că, dacă o ține așa, va pleca iar undeva într-un loc frumos!”, a declarat Anamaria Prodan, conform Playsport.

În 13 partide, Stanciu a adunat 7 goluri și 7 pase de gol pentru formația la care evoluează. Wuhan Three Towns ocupă primul loc în primul eșalon chinez, având 37 de puncte după 13 etape, iar următorul meci e luni de la 14:30, în deplasare cu Meizhou Hakka.

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.