U Cluj a revenit acasă, pe Cluj Arena, pe terenul făcut praf după festivalul Untold, fiind primul meci pe propriul gazon după revenirea „Șepcilor roșii” în Liga 1.
Practic, după o pauză de 7 ani, U Cluj evoluează din nou pe scena primului eșalon acasă, pe Cluj Arena. Doar că revenirea s-a soldat cu eșec, scor 0-1 cu Sepsi, iar postul lui Erik Lincar este în pericol, fără nicio victorie în 6 etape.
Dinamo, încurajată de la Cluj, tocmai de „frații” care au retrogradat-o
La întoarcerea pe Cluj Arena, în premieră după 2-0 cu Dinamo, în manșa tur a barajului de promovare/menținere, elevii lui Erik Lincar au evoluat în fața propriilor fani, care au rămas fideli „înfrățirii” cu suporterii „câinilor roșii”.
Prietenia galeriilor nu s-a zdruncinat, chiar dacă U Cluj a trimis Dinamo în Liga 2. La fel ca și la Mediaș, acolo unde a jucat în exil, fanii „Șepcilor roșii” au scandat numele lui Dinamo, de această dată au expus și un banner, sugestiv: „Am fost și noi în aceste clipe de agonie / Dinamo, capul sus, vor urma momente de glorie”.
Partida U Cluj - Sepsi, oprită din cauza scandărilor xenofobe
U Cluj - Sepsi 0-1. Într-un meci în care au avut mai multe șanse, clujenii au capitulat în fața elevii lui Cristiano Bergodi, care nu au impresionat, dar au profitat de fotbalul pragmatic pe care l-au au propus.
Tabela a înghețat în minutul 25 și 46 de secunde, „centralul” Sebastian Colțescu oprind partida din cauza scandărilor xenofobe adresate de către cei aproximativ 7000 fani ai gazdelor către susținătorii celor de la Sepsi. După aproximativ 10 minute, partida s-a reluat.
{{text}}