Cristiano Bergodi, antrenorul lui Sepsi, a comentat victoria echipei sale pe terenul lui U Cluj, scor 1-0, în etapa #6 din Superliga.
Antrenorul italian a vorbit și despre scandările xenofobe ale fanilor clujeni, din cauza cărora meciul a fost întrerupt 10 minute în prima repriză. Bergodi era sigur că meciul nu se va termina pe teren.
Declarațiile lui Bergodi, după U Cluj - Sepsi 0-1
„Când am ieşit, (n.r. - de pe teren), arbitrul le-a spus jucătorilor că dacă vor continua scandările, oprește meciul de tot. Eu i-am zis secundului meu că meciul ăsta nu o să se termine pe teren”, a spus Bergodi, la Orange Sport, despre scandările in prima repriză.
Bergodi a analizat și partida și importanța celor 3 puncte obținute: „Am câştigat şi e bine, am avut ocazii, au avut şi ei. Înaintea meciului, terenul nu era bun. Nu suntem o echipă aşa de bătaie, de jucat pe contre.
Victoria a fost muncită. A venit acel contraatac. Important e că am urcat sus în clasament”.
După victoria cu U Cluj, Sepsi a ajuns la 10 puncte și a urcat pe locul 3 în Liga 1, sub Rapid (12 puncte) și Botoșani (11 puncte în 5 meciuri jucate).
Avem spirit bun, echipă bună, sper să o continuăm așa. Am avut și mai multe zile la dispoziție, ăsta a fost un avantaj. Avem cu Rapid acasă, cu siguranță va fi stadionul plin
- Bogdan Mitrea, căpitan Sepsi
{{text}}