Din nou în ipostaza de a nu avea drept de promovare în prima ligă, CSA Steaua a fost părăsită de suporteri la partida cu Csikszereda din etapa a treia a ligii secunde, scor 0-4.
Proiectul celor de la CSA Steaua pare să fie într-un moment de răscruce. Echipa n-a obținut nici în acest sezon dreptul de a promova în Liga 1, aspect care îi nemulțumește vizibl pe fanii „militarilor”. Dacă sezonul trecut au avut asistențe onorante la meciurile de acasă, „militarii” au evoluat în fața unui stadion aproape gol în confruntarea cu AFK Csikszereda.
Așa arăta Ghencea, cu puțin timp înainte de startul partidei / foto: GSP.roS-a topit entuziasmul? Asistență minusculă la meciul Stelei cu Csikszereda
Aproximtiv 800 de spectatori și-au făcut apariția marți seara în Ghencea, un număr în scădere și față de prima etapă, când circa 2.000 de steliști fuseseră prezenți la disputa cu Metaloglobus.
Inclusiv asistența din Peluza Sud a mai scăzut față de partidele anterioare. Doar 250 de ultrași au fost prezenți la meci, aceștia continuându-și disputele de la distanță cu oficialii clubului. Comandatul Bichir a fost principala țintă a galeriei, însă nici Federația nu a scăpat de injuriile fanilor.
Steaua nu are drept de promovare în Liga 1
Conform Legii Sportului, Steaua nu are drept de promovare pentru că e un club de drept public, care aparține Ministerului Apărării.
Răzvan Burleanu, șeful FRF, spunea în mai că CSA Steaua are două variante: schimbarea Legii Sportului sau transformarea clubului de drept public în drept privat, sub forma unei societăți comerciale sportive pe acțiuni. Până în acest moment, clubul Armatei nu a obținut dreptul de a promova la finele campionatului următor de Liga 2.
{{text}}