Conference League

Opulență vs. Sărăcie » În timp ce ei stau în lux, norvegienii o trimit pe FCSB într-un vestiar desprins din anii '70

+11 Foto
Comparație între vestiarul gazdelor și cel al oaspeților pe Viking Arena // foto: GSP

Articol de Dan Udrea, Ionuţ Iordache  —  miercuri, 24 august 2022

Viking a copiat modelul marilor cluburi din Anglia, în frunte cu Liverpool și Chelsea, și și-a amenajat la standarde de top cabina în care jucătorii se echipează și petrec pauza dintre reprize, în vreme ce FCSB va avea parte de amenajări modeste, într-un contrast izbitor cu facilitățile de care vor beneficia gazdele.

  • Viking - FCSB (2-1 în tur), returul play-off-ului Conference League, e programat joi, 25 august, de la ora 20:00 (ora României), live pe GSP.ro și televizat de Pro TV.
  • Reporterul Dan Udrea și fotoreporterul Ionuț Iordache sunt corespondenții Gazetei Sporturilor în Stavanger (Norvegia) și transmit cele mai importante informații pentru cititorii GSP.RO.

„Vreți să vedeți cum arată vestiarele? Sigur că se poate, doar că abia ce au terminat jucătorii antrenamentul și e posibil ca unii dintre ei să se mai afle încă înăuntru”. Antrenorul lui Viking ne permite să facem o vizită și în cabinele în care jucătorii se vor echipa joi, înainte de meci, și unde, în pauza dintre reprize, se vor odihni și vor asculta indicațiile antrenorilor.

>

Vestiarul lui Viking: de 5 stele

Vizita, oricum ai realiza-o, mai întâi vestiarul gazdelor și apoi cel al oaspeților sau invers, va avea aceeași concluzie frapantă. Și anume că oricât de des e invocat în sport sintagma fair-play, ea e doar o noțiune tocită de timpurile pe care le trăim. 

Și în care oricine, indiferent de țară, apelează la orice tertipuri, pentru a avea un avantaj în fața adversarului și, evident, pentru a câștiga.

Ce e atât de frapant în diferența dintre vestiarele de la Viking Arena? Cel în care se vor afla norvegienii e unul de top. Amenajat fantastic, s-a apelat chiar la un designer în acest sens. Și pare că nu s-a făcut deloc economie la materialele folosite. Absolut totul este nou, locurile pe care jucătorii stau sunt personalizate, cu poza fiecăruia, iar scaunele sunt din piele.

Dușurile, dulapurile, masa imensă de masaj sunt și ele noi-nouțe, plus o plasmă imensă. Imediat la ieșirea din vestiar se află un spațiu în care sunt amplasate 15 biciclete, destinate încălzirii pe care fotbaliștii o fac până să iasă pe gazon. Un vestiar de aproape 5 stele.

Vestiarul oaspeților, în care va sta FCSB, amintește de anii '70

În partea cealaltă, cabina oaspeților, cea în care se va afla FCSB, e una sărăcăcioasă. Cu amenajări minime, dar și acestea realizate din materiale care par ieftine și aproape toate din lemn. 

Jucătorii vor sta pe băncuțe de lemn, asemănătoare cu gradenele folosite pe stadioanele vechi din România. Pare o imagine desprinsă din vestiare ale unor echipe din anii '70.

Inclusiv modul în care sunt iluminate cele două încăperi e total diferit. Cel al norvegienilor are o lumină difuză, caldă, care dă senzația de atmosferă plăcută, în vreme ce în partea cealaltă e o lumină izbitoare, rece, precum cea oferită de neoane.

La fel e și la Liverpool și Chelsea

E, practic, o strategie la care au apelat, înaintea lui Viking, cluburi mult mai mari și cu o tradiție infinit peste cea a grupării norvegiene. De regulă, formațiile din Anglia au așa ceva. 

Un tur al stadioanelor lui Chelsea sau Liverpool oferă aceeași discrepanță izbitoare între vestiarul gazdelor și cel al oaspeților. Fiindcă s-a plecat de la ideea că, în acest mod, dacă oaspeții nu au parte de același confort, vor ieși de la cabine cu un dezavantaj imens.

VIDEO » „Cel mai prost sintetic”. Reporterul GSP arată unde se va juca Viking - FCSB

>

Mai multe știri despre Viking - FCSB: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.