International   •   Campionate   •   TRANSFER

Pușcaș, prezentat ca un gladiator la Genoa! Imagine spectaculoasă cu atacantul român

Pușcaș, prezentat ca un gladiator la Genoa! Imagine spectaculoasă cu atacantul român

Articol de Daniel Scorpie   —  joi, 25 august 2022

Atacantul român George Pușcaș a fost împrumutat de Reading la Genoa pentru tot restul sezonului, Grifonul având obligația de a-l transfera definitiv în 2023, când va semna pe 4 sezoane. 

UPDATE 25 august, ora 18:00 - Pușcaș, prezentat oficial la Genoa

Pe Twitterul formației Genoa, odată cu anunțul transferului lui Pușcaș, a fost postat un fotomontaj cu atacantul român în ipostază de gladiator, chiar în posterul filmului cu același nume, din 2000:

Știrea inițială


George Pușcaș s-a întors la Reading doar ca să aibă de unde pleca. Echipa din Championship n-a avut nevoie de el nici acum, neintrând în planurile managerului Paul Ince. Au tot existat negocieri cu mai multe cluburi, dar nu s-a concretizat nimic din cauza pretențiilor englezilor asupra sumei de transfer definitiv și a condițiilor contractuale. 

Atacantul român era pe punctul s-accepte oferta venită de la Como, însă afacerea a căzut chiar în ultimul moment. Suma cerută de Reading, 4 milioane de euro, a fost considerată prea mare de către italieni.

De ce a așteptat George Pușcaș

La fel procedase și Pisa la finele sezonului trecut, când avea opțiunea de a plăti 5 milioane pentru a-l păstra, numai că a ratat promovarea în finala play-off-ului și a renunțat. Apoi au intrat pe fir, mai mult sau mai puțin convinse de posibilitatea mutării, Cagliari, Parma și Bari


Fiecare dintre ele căuta un vârf și îl vedea ca o soluție pentru a completa lotul cu un jucător valoros, însă nici Pușcaș n-a fost prea hotărât. 

A preferat să mai aștepte, chiar dacă sezonul începuse. N-avea garanții că va evolua titular, nici salariul oferit nu l-a convins, departe de cei 900.000 de euro avuți la Reading.

George Pușcaș va fi coleg cu Drăgușin

Cea care a insistat cel mai mult a fost Genoa, ce are ca obiectiv revenirea imediată în Serie A. Grifonul avea nevoie de întăriri ofensive și, alături de Coda, l-a adus pe Aramu și s-a înțeles și cu Pușcaș. Agenția Tuttomercatoweb.com a anunțat acordul total între părți. 

Grifonul i-a oferit un contract pe un an plus prelungire pentru încă trei sezoane, după ce își va exercita obligația de a-l cumpăra cu suma de 4 milioane de euro. 

Cu 500.000 de euro mai mare decât actuala cotă de piață pe Transfermarkt. George e așteptat la vizita medicală și, dacă totul va decurge bine, va deveni oficial colegul lui Radu Drăgușin, transferat de la Juventus ca monedă de schimb în contul aducerii lui Cambiaso. 

6cluburi din Italia are în CV George Pușcaș: Inter, Bari, Benevento, Novara, Palermo și Pisa. Genoa va fi al șaptelea

Citește și alte știri despre stranieri: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.