Atacantul Ianis Stoica (19 ani) a reziliat contractul cu firma fraților Becali, pe care-l semnase în decembrie 2021.
În urmă cu 8 luni, jucătorul celor de la FCSB a făcut o mutare neașteptată: a renunțat la colaborarea cu Anamaria Prodan și a semnat cu firma fraților Becali.
Acum, atacantul a decis, împreună cu tatăl lui, Pompiliu Stoica, să renunțe și la contractul pe care-l avea cu Victor și Giovanni Becali.
Ianis Stoica a reziliat contractul cu frații Becali
„Da, am fost de acord cu dorinţa lui Ianis şi am reziliat de comun acord contractul”, a declarat Giovanni Becali pentru Fanatik.
1.000.000 de euroe cota lui Ianis Stoica, potrivit transfermarkt
Crescut la juniorii lui FCSB, Stoica a bifat 10 partide în acest sezon, fără să reușească vreun gol. În total, Ianis are 48 de partide și 10 reușite pentru echipa roș-albastră.
Anamaria Prodan spunea că-l dă în judecată pe Ianis Stoica
În decembrie, când Ianis a semnat cu frații Becali, Anamaria Prodan anunța că-l dă în judecată, așa cum s-a întâmplat și în cazul lui Dennis Man.
„Cu Ianis, la fel ca şi în cazul Man, e simplu. Mergem la judecată. Vorba bunicii mele, care zicea: «Mamă, dacă lumea nu e bună, mergem la judecată».
Avocații au cerut la primul termen o amânare. Este un contract de ambele parți semnat și agreat. Managerul nu are legătură cu clubul unde evoluează jucătorul. Este managerul tău și are grijă de tine ca de copilul lui. Că ei se duc, că ei sunt obligați sau, cum îmi spun, că sunt amenințați... Asta nu mai e treaba mea, nu mai cred! Ianis Stoica mi-a zis același lucru «Nu este adevărat, doamna Ana. Vă iubesc, doamna Ana. Nu e adevărat». Părinţii lui, la fel”, a spus Anamaria Prodan în decembrie, la OrangeSport.
Am reziliat contractul cu fostul impresar, am fost cinci ani alături de Anamaria Prodan, apoi impresarul meu a fost un străin. Ea nu s-a mai ocupat așa mult de mine, nici acel străin, nici măcar nu l-am văzut la față. Au fost și câteva nereguli în contract și am vrut să îl rup!
- Ianis Stoica, în decembrie 2021
{{text}}