Szondi Zoltan, președintele lui Csikszereda, a avut un atac dur la adresa lui Adrian Popa, mijlocașul lateral de la CSA Steaua.
În timpul partidei pierdute de militari cu echipa din Miercurea Ciuc (scor 0-4), fanii Stelei au avut derapaje xenofobe la adresa Ungariei. După meci, Adi Popa a declarat că „s-au întâmplat acele lucruri cu premierul Ungariei, s-a cântat imnul (n.r. – imnul Ținutului Secuiesc) la hochei și nu s-a luat nicio măsură. Când noi spunem ceva, se exagerează”.
Cuvintele jucătorului de la Steaua l-au înfuriat pe Szondy Zoltan, care l-a numit „mincinos”.
Szondy Zoltan: „Adi Popa nu e doar un fotbalist slab, e și un minicos”
„Anul trecut, după ce am jucat cu Steaua și au fost incidente similare, am spus și am scris părerea noastră. De atunci, Federația Română de Fotbal a mărit puțin sancțiunile, a înăsprit puțin procedura în aceste cazuri. Cred că Steaua va fi din nou pedepsită.
După meci, Adrian Popa a spus că aceste strigăte sunt absolut în regulă, pentru că asta facem noi. Deci, practic, acest mic domn numit Popa a dovedit că nu este doar un fotbalist foarte slab, ci și un mincinos. Niciodată nu au existat sloganuri antiromânești în Miercurea sau Sfântu Gheorghe”, a declarat Szondy Zoltan, potrivit Szekely Sport.
Ce a spus Adi Popa după Steaua - Csikszereda 0-4
„Se exagerează, nu sunt de acord cu scandările xenofobe. Mie la Slatina mi-au luat familia și m-au făcut în toate felurile, nu a zis nimeni nimic. Așa e la fotbal. S-au întâmplat acele lucruri cu premierul Ungariei, s-a cântat imnul (n.r. – imnul Ținutului Secuiesc) la hochei și nu s-a luat nicio măsură.
Când noi spunem ceva, se exagerează. Când se întâmplă din partea cealaltă, e o normalitate. Nu este normal, dar prea se pune accent pe asta”, a declarat Adi Popa, potrivit Digi Sport.
Fanii Stelei, derapaje la adresa Ungariei, în meciul cu Csikszereda
În minutul 43 al meciului dintre Steaua și Csikszereda, la puțin timp după ce scandaseră „România, România”, suporterii din Peluza Sud au dat tonul unei lozinci dezgustătoare: „Ungaria ne su** p***”.
Pe durata primei reprize, din toate zonele stadionului au putut fi auzite înjurături xenofobe îndreptate către jucătorii celor de la Csikszereda, au transmis reporterii GSP.ro prezenți în Ghencea.
Scandările reprobabile au continuat și după pauză, atunci când Peluza Sud a recurs la o altă scandare xenofobă: „Afară, afară cu ungurii din țară!”. Imediat, crainicul le-a transmis fanilor, prin intermediul stației de amplificare, că partida va fi oprită dacă manifestările galeriei vor continua.
Inevitabilul s-a produs în minutul 71, când confruntarea din Ghencea a fost întreruptă din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei steliste, exact cum se întâmplase și în urmă cu o zi, la U Cluj - Sepsi. Partida a fost reluată după două minute.
{{text}}