Nicolae Dică a reacționat iritat atunci când a fost întrebat de GSP dacă simte presiune înaintea acestui meci, susținând că echipa joacă alt fotbal, mult mai bun decât ceea ce a oferit până să vină el, dar și că nici măcar nu i-a fost trecut ca obiectiv accesarea grupelor europene.
- Viking - FCSB (2-1 în tur), returul play-off-ului Conference League, e programat joi, 25 august, de la ora 20:00 (ora României), live pe GSP.ro și televizat de Pro TV.
- Reporterul Dan Udrea și fotoreporterul Ionuț Iordache sunt corespondenții Gazetei Sporturilor în Stavanger (Norvegia) și transmit cele mai importante informații pentru cititorii GSP.ro.
Apoi, tehnicianul a explicat motivele pentru care e plin de optimism în privința calificării și respinge eventualul alibi că returul se va disputa pe teren sintetic.
„Adversarul are un avantaj, că a câștigat meciul tur cu 2-1”. Așa a început conferința de presă de aseară antrenorul vicecampioanei României.
După care e debordat de optimism. Și a explicat de ce imediat după jocul din tur, de pe Arena Națională, a intrat în vestiar și le-a transmis jucătorilor: „Ne vom califica la retur!".
„Ce m-a determinat să spun acel lucru? Faptul că am făcut un meci bun, chiar foarte bun, că am dominat cap-coadă, că am avut posesie 70%, că am tras de peste 25 de ori spre poarta lor, că am avut, cred, 15 șuturi pe poartă, că ne-am creat ocazii multe.
Ei au avut două situații, să spunem, și ne-au marcat tot atâtea goluri. Toate aceste lucruri m-au făcut să am acea reacție, în care cred cu tărie și acum", a continuat „principalul" roș-albaștrilor.
Dică merge pe aceeași idee cu a antrenorului lui Viking, care într-un interviu pentru GSP a spus că va aborda aceeași strategie, se va apăra și la jocul retur, chiar dacă îl va disputa acasă, în fața propriului public.
„Eu cred că vor proceda la fel ca la București și vor încerca să ne închidă și să se apere bine. Vor reacționa pe contraatac, vor aștepta fazele fixe, dar am pregătit multe lucruri pentru acest joc. O să le vedeți joi seară".
Paradoxal, una dintre condițiile pe care Dică le cere pentru ca FCSB să spere că se va califica e siguranța defensivă. „Avem nevoie ca din punct de vedere defensiv să fim perfecți. Să nu mai luăm goluri atât de ușor, să nu mai oferim șanse adversarilor, așa cum s-a petrecut în tur".
Nici terenul sintetic nu poate fi un alibi pentru ratarea calificării, iar pe acest subiect, Dică a fost extrem de clar: „Ne-am antrenat câteva zile pe sintetic, aceasta e situația, nu vreau să discutăm și să invocăm această situație. E sintetic, OK, intrăm și jucăm. Nu vreau ca jucătorii să se gândească la acest lucru și să se lase influențați în mod negativ".
Nicolae Dică: „Când am preluat echipa, obiectivul meu nici măcar n-a fost grupele europene"
Pe parcursul conferinței, Dică a reacționat în momentul în care a primit întrebarea privind presiunea din jurul acestui meci și a urmat dialogul de mai jos:
- Simțiți presiune înaintea acestui meci?
- Presiune e mereu. Și e peste tot pe unde antrenezi, indiferent de nivel. Am avut presiune și la Steaua, am avut și la FC Argeș. Evident că la Steaua e mai mare fiindcă aici, mereu și mereu, fiecare meci e jucat doar la victorie. Eu am venit la echipă după înfrângerea cu Saburtalo, când mulți nu se mai gândeau că putem să ne calificăm, dar iată că ne-am calificat. Plus că jocul s-a schimbat. De ce e cazul să discutăm despre astfel de lucruri acum, de schimbare de antrenor?
- Dar nu era despre schimbarea de antrenor întrebarea, ci despre presiunea pe care...
- Numai în România se discută despre schimbarea unui antrenor după doar 6 meciuri de la instalare, în urma primei înfrângeri. Normal că dacă se încep astfel de lucruri și tot apar, apoi și cei care conduc cluburile sunt influențați și se ajunge ca un antrenor să plece repede. Probabil că la acest gen de presiune te-ai referit, nu?
- Nu neapărat, ci la modul în care poate fi influențată cariera dumneavoastră în continuare, nu din perspectiva unei demiteri.
- Cred că se vede clar că jocul echipei s-a schimbat mult în bine de când am venit, că jucătorii au pus în aplicare ceea ce am lucrat, exact ce trebuie să facem și împotriva lui Viking joi seară. E nevoie să fim mai pozitivi, nu să vedem mereu doar lucrurile negative, să vorbim de presiune mereu.
- Vă deranjează aceste discuții?
- Eu îmi fac treaba, dar lumea trebuie să știe și faptul că atunci când am venit, obiectivul meu nu a fost calificarea în grupele Conference League, dar acest lucru nu înseamnă că nu vom face tot ce putem pentru a atinge acest nivel.
Normal că absența lui Olaru e importantă fiindcă e un jucător de mare calitate. Am fost dezamăgit de gestul pe care l-a făcut, dar avem jucători de valoare cu care să-l înlocuim
Da, sunt decis deja în privința primului 11 pe care îl voi folosi mâine, sper să nu apară ceva la antrenamentul oficial care să-mi dea planurile peste cap"
Octavian Popescu trebuie să fie mental și fizic foarte bine și eu aștept mult mai mult de la el, așa cum aștept mai mult de la orice fotbalist. Eu niciodată nu o să fiu mulțumit, mereu o să-mi doresc ca nivelul jucătorilor mei să crească de la un meci la altul, de la un antrenament la altul, așa sunt eu
- Nicolae Dică
{{text}}