Rapid a învins-o pe Sepsi, scor 2-1, în etapa #7 din Liga 1 și e noul lider al campionatului.
Sepsi a început mult mai bine partida și a deschis scorul în minutul 21, după un penalty dictat cu ajutorul VAR. La un corner al gazdelor, pe linia careului mare, Denis Ciobotariu a jucat mingea, s-a mișcat mai rapid decât Sefer, care l-a lovit în picior. Inițial, Chivulete a lăsat jocul să continue, însă a fost chemat la margine pentru a revedea faza. „11 metri”, transformat fără emoții de Rondon - golul #100 din actuala stagiune!
Trupa lui Mutu a revenit iute pe tabelă, fiind introdusă în meci de gafa lui Niczuly. Portarul covăsnenilor a bâlbâit o centrare semnată de Ioniță și deviată de Ștefănescu și a respins fix în capul lui Sefer, care a egalat ('27).
Eurogolul lui Ioniță a decis Sepsi - Rapid
Până la pauză, Rapid a reușit să treacă în avantaj. Alex Ioniță a primit la marginea careului și a șutat din prima, fără preluare, cu stângul, la colțul lung. Surprins mai ales de rapiditatea biomecanicii de lovire a balonului, Niczuly n-a putut interveni ('45+2).
Sepsi a alergat în zadar după egalare în partea secundă, Rapid a știut să închidă spațiile și pleacă acasă cu toate cele 3 puncte. Cel puțin pentru moment, trupa lui Mutu e pe primul loc în SuperLigă, aducând aminte de parcursul fantastic din startul campionatului precedent.
6.700 de faniau asistat la meciul dintre Sepsi și Rapid
Clasamentul actualizat din SuperLigă
FINAL. Sepsi - Rapid 1-2
- Au marcat: Rondon '21 - pen. / Sefer '27, Alex Ioniță II '45+2
- Click AICI pentru statistici!
- VIDEO cu cele mai importante faze
Sepsi - Rapid, echipele de start
SEPSI: Niczuly - Dimitrov, Ninaj, Ciobotariu, Ispas - Aganovic, Rodriguez, Ștefănescu - Bărbuț, Rondon, I. Gheorghe
REZERVE: Began - Dumitrescu, Bălașa, C. Matei, Junior, Golofca, Achahbar, Damașcan, Tudorie
ANTRENOR: Cristiano Bergodi
RAPID: Moldovan - Onea, Săpunaru, Dr. Grigore, Jr. Morais - Kait, Al. Albu, Al. Ioniță II - Sefer, Dugandzic, V. Costache
REZERVE: Drăghia - Dussaut, Ignat, Al. Iacob, A. Ciobanu, Crepulja, Pănoiu, Papeau, Mățan
ANTRENOR: Adrian Mutu
Stadion: Sepsi Arena (Sfântu Gheorghe)
Arbitru: Chivulete Andrei Florin (Bucureşti) / A1: Urzică Vladimir (Piatra Neamţ), A2: Marica Mihai Marius (Bistriţa) / Arbitru VAR: Costreie Sorin (Buftea), Arbitru AVAR: Vornicu Adrian (Iaşi)
{{text}}