Înfrângerea Craiovei, fie și la penaltyuri, înseamnă, oricum am da-o, un obiectiv ratat. Atmosfera din jurul Craiovei pare însă de a cauționa acum ceea ce în urmă cu două săptămâni era de neiertat
În destule medii online, cele mai multe dintre ele apropiate clubului oltean, insuccesul din Israel a fost urmat de un șuvoi de mângâieri călduțe, de parcă ar fi fost vorba de o calificare, nu de un eșec.
De pildă, „Maxima Sport” spune că „nu trebuie tolerate abuzurile de niciun fel împotriva jucătorilor care ne-au reprezentat cu curaj și determinare” (trimitere, probabil, la Bancu și Ivan, certați copios pe rețelele de socializare pentru penaltyurile ratate).
Mai spun cei citați mai sus că era vorba despre un meci, cel de la Beer Sheva, în care cota la pariuri a israelienilor era de 1,7, în timp ce a oltenilor trecea de 4.
Că tot lotul „merită o reverență”, că doar „neatenția de la golul egalizator și lipsa de noroc” au dus la această neîmplinire.
Zăhărel în loc de bici
Până la un punct, oamenii au dreptate. Nu doar cei citați mai sus, ci și alții, care presară zahăr pudră peste amărăciunea evidentă a acestei necalificări.
Corect, așa este, Ivan și Bancu nu trebuie nicidecum nimiciți pentru ratările de la punctul cu var. Au făcut-o și o vor mai face fotbaliști mult mai mari decât cei doi.
La fel de corect este și că echipa israeliană a și fost (nu doar a părut) adversarul cel mai legat, mai ațos și mai valoros dintre cei întâlniți de români în play-off-ul de Conference League.
Dar de aici până la a ridica osanale învinșilor e cale lungă.
Scopul fotbalului e victoria
Acest gen de opinii nu sunt singulare. Multă lume care nu demult (pe vremea nedoritului Gyuszi Balint) făcea un capăt de țară din atingerea grupelor europene acum și-a înmuiat tonul și se mulțumește să invoce neșansa, nu înainte de a proslăvi devotamentul echipei.
Trecând cu vederea ușurința și naivitatea de a se fi primit gol (în urma unor impardonabile erori defensive, care-l au în frunte pe mult-lăudatul și intangibilul Raul Silva, simplu spectator la egalarea Hapoelului) la mai puțin de un minut după golul (și el norocos) al lui Ante Roguljici, care ar fi trebuit să însemne calificarea.
Uitând că scopul principal al fotbalului îl reprezintă victoria. Și banii care decurg din ea, firește.
Comparația cu alții
Cu acest mod de gândire, Craiova bate pasul pe loc de aproape un deceniu. Din vara lui 2014, de la promovarea pe prima scenă, s-au obținut două Cupe ale României (în finale cu adversari de liga secundă), mai multe locuri trei și un loc secund, în celebra finală sui-generis cu CFR. Foarte puțin!
În acest răstimp, CFR a câștigat cinci campionate, FCSB a mers în primăvara europeană, titlul a fost luat de veleitari ca Viitorul sau de actuali defuncți, Astra (ajunsă și ea într-o primăvară de Europa League), care, măcar ca să mai treacă timpul, le-a eliminat de două ori pe West Ham United și o dată pe Lyon.
Acelea sunt veritabilele performanțe, scopuri atinse pe niște ape unde chiar dacă oltenii au impresia că vâslesc vârtos, malurile parcă se tot îndepărtează.
Doamna primar nu e pe listă
În final, încă o constatare. S-a făcut din Paul Papp un vinovat universal. Pe bună dreptate, pentru că acea eliminare din drumul spre cabine e de neiertat.
Dar nu s-a găsit nimeni care să bată obrazul Primăriei că a aprobat megaconcertul care a mutat echipa la Severin tocmai atunci când echipa ar fi avut mai multă nevoie să joace acasă.
Dar probabil că doamna primar e intangibilă, ca și Ivan, ca și Bancu. Face parte dintre speciile protejate, ocrotite, monumente ale naturii de care n-ai voie să te atingi!
{{text}}