Victor Angelescu, unul dintre acționarii Rapidului, a anunțat că echipa pregătită de Adi Mutu va încerca să mai transfere un atacant.
Rapid are în acest moment două „vârfuri” în lot, pe Vojtus și Marco Dugandzic.
Ce transferuri mai vrea Victor Angelescu la Rapid
„Mai căutăm atacant, dar nu suntem disperați. Avem doar doi în acest moment, pe Vojtus și Dugandzic. Vojtus e accidentat acum”, a declarat Victor Angelescu la Pro Arena.
Acționarul giuleștenilor a vorbit și despre parcursul echipei, care, după victoria cu Sepsi (2-1), a urcat pe primul loc: „Sunt mulțumit de aceste meciuri și vedem ce se va întâmpla marți (n.r. - cu U Cluj)”.
De ce a căzut transferul lui Sefer la Hapoel Beer Sheva
Angelescu a comentat și discuțiile cu Hapoel Beer Sheva pentru transferul lui Sefer, care nu s-au concretizat până la urmă.
„În momentul de față nu mai suntem în discuții cu Hapoel, nici nu au fost discuții avansate. Cluburile nu au fost înțelese, dar eram pe aproape. Totuși nu a existat o ofertă oficială. El e tânăr, important e să joace ca în ultimele meciuri. Momentan nu mai există negocieri. Au fost negocieri și pentru alți jucători, dar le-am refuzat”, a mai spus Victor Angelescu, potrivit sursei menționate.
{{text}}