Rapid și CSM București au remizat, scor 31-31, în derby-ul etapei #1 din Liga Florilor, în fața a 1.500 de oameni.
Meciul din „Sala Rapid” a avut în cea mai mare parte a timpului un ritm fantastic, chiar dacă ambele echipe au greșit destul mult. Ritmul alert, golurile semnate de Cristina Neagu ori Alexandra Maite Lacrabere au conturat un adevărat derby în Capitală.
Rapid și CSM București au dat-o la pace în „Sala Rapid”
CSM a început mai bine partida și a preluat controlul încă din start, apoi Rapid a reușit să egaleze la finele primelor 20 de minute și a intrat în avantaj la pauză.
Deși „tigroaicele” au acuzat finalul slab de primă repriză și au evoluat modest și imediat după pauză, când Adi Vasile le tot repeta să fie mai atente și să nu mai comită greșeli, CSM a izbutit iar să răstoarne tabela pe parcursul actului #2.
Numai că Lopez și Lacrabere n-au fost de acord cu eșecul Rapidului și au asediat poarta oaspeților spre final, cu aruncări de manual de la distanță. Astfel, după cele 60 de minute, tabela a arătat 31-31!
1.500 de locuriare Sala Rapid. Arena a fost arhiplină în această după-amiază
Rapid - CSM București 31-31 (18-15 la pauză)
- min. 60: Partida se încheie cu un spectaculos 31-31.
- min. 45: Rapid profită și de un start mai bun de act secund și continuă să conducă.
- min. 30: Rapid se desprinde spre finalul primului act, când „tigroaicele” au redus din eficiența ofensivă.
- min. 20: Greșelile din partea celor două tabere ajută la ritmul alert. Antrenorul Rapidului, Carlos Viver, cere time-out la 11-11.
- min. 10: CSM începe mai bine partida și se desprinde la 3 goluri. Spectacol și în tribune și pe parchet, acțiunile sunt în viteză, iar golurile pe măsură.
Marți, CSM București a câștigat Supercupa României la handbal feminin, după 28-26 cu Rapid, campioana din Liga Florilor - detalii, pe larg, AICI.
{{text}}