Începem un nou ciclu european, care se sprijină pe progresul din Liga 1. Ați văzut Sepsi-Rapid? Deși niciuna dintre echipe nu (mai) joacă în cupele europene, meciul a fost de nivelul pe care, cel mai probabil, îl vom tot vedea și în Conference League
Sepsi a pierdut acasă cu Rapid, după ce a deschis scorul dintr-un penalty de VAR și a primit un gol de portar și a mai încasat și un super-gol de la Alex Ioniță. Dincolo de agitația din tribune (cum altfel?), meciul a lăsat o oarecare impresie. Nu e o întâmplare. E o explicație pentru ceva și mai important.
Fotbalul românesc s-a întors, cum-necum, în Europa. Pe ușa mai din dos, e adevărat. Într-o competiție accesibilă până și campioanei din Liechtenstein (sau adversarei CFR-ului, surpriza Ballkani). Dar s-a întors și acesta ar putea fi un nou început. Căci, la București și la Cluj, vor veni totuși West Ham, Anderlecht (notre respect!) sau Slavia Praga.
Conferențiarii tradiționali
Și dacă Universitatea Craiova (a lui Rădoi) ar fi reușit să țină mai mult de un minut de avantajul din Israel și dacă nu ar fi ratat loviturile de departajare, românii ar fi avut chiar trei echipe în grupele Conferinței.
Rămânem cu conferențiarii tradiționali, de la CFR și cu FCSB, echipă care, dincolo de ce spun avocații în procesele lor, din când în când se trezește locuită de ADN-ul echipei Steaua București. În plus cumpără – de la UTA, de la Craiova Mititeilor (dacă se termină cu bine telenovela vârfului italian), dar cumpără – și nu neapărat ieftin.
Veți spune că nu e mult, dar nici puțin nu e, dat fiind că ajunseserăm atât de jos încât fotbalul fusese înlocuit (doar) de delirul în formă continuată al trimisului special al lui Dumnezeu în Pipera.
Da, și-a umplut portofelul furnizorul de brânză, dar nu despre asta a fost victoria din Norvegia, ci despre faptul că Dică este totuși antrenor, măcar cât Mutu (lider temporar în Superligă!). A fost școală bună de fotbal la Pitești și poate că va mai fi.
Nu se poate face performanță fără bani și aici din nou Hagi are dreptate: companiile private ar trebui să facă astăzi ceea ce făcea vechiul regim ieri: să investească în infrastructură și în fotbaliștii de mâine.
Deșertul nu s-a încheiat, progresul e lent și e minim, dar este! – și el trebuie subliniat. Ce e cel mai uimitor la tot ce s-a întâmplat în anii din urmă în fotbalul românesc este faptul că suporterii n-au abandonat muribundul, care acum se agață de viață fie și în grupe europene cu Silkeborg și temuta Sivasspor.
Dispariția fleacului și semnele de sănătate
Există o linie directă care duce de la Arad (UTA e redutabilă pe teren propriu!) și Ploiești (fanii Petrolului sunt un plus în noul sezon) la victoriile europene ale FCSB și CFR, chiar și așa, în ultimele minute, în ultimul ceas.
Faptul că fotbalul românesc e viu e demonstrat până și de oscilațiile Petrolului: victorie în deplasare la Craiova Mititeilor și suferință acasă cu Mioveniul (într-o nulă de toată isprava). A dispărut fleacul, a dispărut rezultatul sigur la pariuri – acesta e semn clar de sănătate a Superligii.
Trăim și fără Dinamo
Și uite, așadar, că fotbalul românesc trăiește chiar și cu Dinamo în liga secundă, unde oricum nu se simte prea bine - Dinamo se pregătește nu de Liga Campionilor, ci de liga a treia. Dar e mai bine așa pentru Dinamo, ca să urce din nou trebuia să ajungă la pământ. Fotbalul românesc are nevoie și de smerenie.
De ce sunt, până la urmă, din nou rezultate în sportul românesc? Vindecarea începe când accepți boala. Probabil că am început să ne trezim abia când am înțeles cu adevărat unde ne aflăm: în lumea a treia și urna a patra.
{{text}}