Laszlo Balint a fost invitat la „Prietenii lui Ovidiu” și a vorbit despre rivalitatea cu FCU Craiova, dar și despre o posibilă ofertă primită de la echipa lui Adrian Mititelu.
- Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” este difuzată de la ora 20:00. Poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.
- Referitor la Craiova, derby-ul ăsta cu rivala din oraș, creează o stare de seminebunie?
- E o presiune extraordinară. Este un meci în care victoria este foarte importantă. E ca o finală și pentru jucători, cel puțin pe cei care sunt mai vechi la echipă i-am simțit extraordinar de montați și de motivați. Dar și pentru suporteri, care au venit la bază și au subliniat importanța.
- Adică v-au cam cerut să-i bateți.
- Nu neapărat a fost o cerință, dar s-a subliniat importanța pentru ei. Jucătorii au conștientizat acest lucru. Ca stare mentală, psihică mi s-a părut impresionant, pentru că și eu am mai trăit treaba asta.
- La Arad, probabil.
- Da, da. Știți că e acea rivalitate cu Poli. În 2006 au venit suporterii cu torțe, cu nebunii la antrenament. Atunci ne-au spus: "Nu ne interesează nimic altceva în acest sezon și dacă retrogradează echipa, noi trebuie să-i batem pe cei de la Timișoara". A fost o nebunie totală, am plecat cu două mașini de jandarmi în față, două în spate. Nu am plecat cu autocar inscripționat, zburau pietrele către noi. Am plecat cu blindata jandarmilor de la stadion.
- Dacă ar veni o ofertă de la Mititelu să preiei cealaltă echipă a Craiovei?
- E clar că orice ofertă trebuie analizată. Sunt anumite lucruri pe care eu trebuie să le discut foarte serios cu conducătorii clubului respectiv. Modul în care se pune problema, ce se urmărește pe termen mediu, lung.
- În clipa asta ai vreo ofertă?
- Nu, dar au fost discuții, săptămâna trecută.
{{text}}