Liga 2

Poate fi ziua decisivă pentru Dinamo » Șerdean e așteptat marți să vândă acțiunile

Articol de Eduard Apostol  —  Monday, 29 August 2022

Dinamoviștii trăiesc cu emoție ziua de marți, fiindcă oficialii clubului speră ca Dorin Șerdean să se țină de cuvânt și să vină dimineață la București pentru întâlnirea în care să semneze actele cedării pachetului de acțiuni.

Marți, 30 august, este o zi ce poate deveni memorabilă pentru dinamoviști. Este ziua în care clubul poate intra într-o altă eră, suporterii „câinilor" fiind entuziasmați peste măsură de această perspectivă, iar Dorin Șerdean, acționarul majoritar al clubului, să cedeze pachetul majoritar de acțiuni investitorilor găsiți de Dorin Iacob, tatăl lui Vlad Iacob, administratorul special al grupării. 

Printre investitorii dispuși să vină să finanțeze Dinamo se numără grupul imobiliar „One Tower", dar și Mohammad Murad.

Primul pas real pentru vânzarea lui Dinamo

Conform informațiilor oficialilor roș-albilor, Dorin Șerdean este așteptat marți dimineață la București pentru a semna draft-ul de contract înaintat de către reprezentanții celor ce doresc să preia Dinamo. 

Ar fi o amânare, chiar dacă va sosi în Capitală, inițial a transmis că o va face miercurea trecută, apoi vinerea trecută. A amânat pentru „marți dimineață", așa cum au fost anunțați cei de la club.

„Dinamo este salvabilă și finanțabilă, unii oameni doresc să vină ca investitori, alții ca sponsori principali sau parteneri comerciali. Nu s-a îndepărtat nimeni de Dinamo" a fost mesajul care menține optimismul în tabăra roș-albilor. 

Dar totul depinde de Dorin Șerdean, de prezența lui marți la București, mai ales că a transmis că o va face.

Cum se împart banii din vânzarea lui Dinamo

În tot acest timp, acționarul majoritar a căutat să facă licitație, conform informațiilor GSP, să supraliciteze acțiunile. Șerdean vrea 550.000 de euro - acolo este media, a tot schimbat cifrele „afacerii"! -, pe considerentul că în vara 2020 managementul spaniol a plătit această sumă integral. 

Din jumătatea de milion de euro, câte o cotă de 50.000 de euro ar urma să intre în conturile lui Cornel Țălnar și Toma Săpașu, care au fost implicați în preluare clubului de la Ionuț Negoiță.

Investitorii nu au plusat în privința banilor, discuțiile în ceea ce-i privește au rămas în jurul sumei de 300.000 de euro, dar așteaptă să-l vadă pe Șerdean la București, cu tot cu acte, cu documentele care să releve clar proprietatea asupra acțiunilor. 

„Oamenii de afaceri interesați de Dinamo își măsoară pașii și comportamentul vizavi de cumpărarea unor titluri litigioase sau a unei societăți aflate în insolvență. Important e că au deschidere și răbdare", au transmis apropiații grupării. 

7 milioane de euroar fi suma la care se ridică datoria lui Dinamo

Dacă vrem un Dinamo care să revină în elita fotbalului, revenirea trebuie construită pe anumiți piloni. Cred că această retrogradare ar trebui să fie un moment zero. Haideți să reconstruim acest club! Eu cred că suntem pe drumul bun, chiar dacă rezultatele n-au fost cele scontate

- Ovidiu Burcă, antrenor Dinamo, la Digi Sport

VIDEO Ion Țiriac l-a abordat pe prim-ministrul Ciucă: „Domnu' general, vedeți cum faceți și cu Dinamo”

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.