Gabriela Ruse (24 de ani, 57 WTA), a obținut, în această dimineață, prima victorie a carierei pe tabloul principal de la US Open. Românca, pentru care ultimele luni au fost o continuă bătălie cu problemele de ordin fizic, a învins-o pe australianca Daria Saville (28 de ani, 58 WTA), scor 3-6, 6-2, 6-4.
- Alte două jucătoare din România evoluează azi. Irina Begu (42 WTA) o înfruntă pe Elise Mertens (33 WTA) de la 21:30, în timp ce Sorana Cîrstea (37 WTA) se duelează cu Laura Siegemund (182 WTA) de la 18:00, liveSCORE pe GSP.ro.
Fără victorie până astăzi la Slam-ul american, Ruse a gestionat bine pierderea primului set, și-a ridicat considerbil nivelul, adjudecându-și următoarele două manșe la 2, respectiv la 4. E una dintre victoriile de prestigiu reușite de Gabriela în carieră, Daria Saville fiind fosta ocupantă a locului 20 în ierarhia WTA.
Turul secund va aduce o confruntare de gală pentru Gabriela Ruse, ea urmând s-o întâlnească pe Coco Gauff (18 ani, 12 WTA), noua senzație a tenisului american. Duelul dintre cele două va avea loc miercuri spre joi și va fi programat pe una dintre arenele centrale din compelxul de la Flushing Meadows.
4.40era cota oferită de casele de pariuri pentru un triumf al Gabrielei Ruse
Jaqueline Cristian, eșec cu Anett Kontaveit, la primul meci după șase luni
În schimb, Jaqueline Cristian (77 WTA), cealaltă jucătoare din România care a evoluat în această dimineață, a fost învinsă clar de estona Anett Kontaveit (2 WTA, 26 de ani), scor 3-6, 0-6.
A fost primul apariție a româncei după o pauză de șase luni, de la accidentarea suferită la genunchi în februarie, la Doha. Jaqueline a ratat oportunitatea unei întâlniri cu Serena Williams, cea care i-ar fi fost adversară în runda secundă.
Simona Halep, eliminare-șoc în primul tur de la US Open
Simona Halep a pierdut încă din primul tur al Grand Slam-ului american, 2-6, 6-0, 4-6, în faţa ucrainencei Daria Snigur, locul 125 WTA.
{{text}}