E mai bună Halep cu Mouratoglou?

Sunt deja luni bune de când tot auzim din partea Simonei Halep că Patrick Mouratoglou a fost omul care i-a redat plăcerea tenisului. Francezul cu origini elene a apărut în viața ei într-o perioadă în care constănțeanca se gândea mai degrabă la retragere decât la următorul turneu, iar el fi determinat-o nu doar să continue, ci și să-și reorganizeze viața în funcție de tenis.

Povestea spune că de acolo ar fi început schimbarea. Antrenamente la 8 dimineața, de neimaginat în perioada Cahill, ședințe dure, dar plăcute, majoritatea filmate și apoi transformate în Insta-story-uri sau reel-uri, care să crească prestigiul antrenorului și al celebrei sale academii. 

O nouă Halep, mai ofensivă, mai stăpână pe propriile meciuri, o jucătoare care să nu fie nevoită să stea la mâna adversarelor. Serviciul îmbunătățit, variat, introdus slice-ul la exterior special pentru perioada pe iarbă. 

Patrick chiar apare într-unul dintre filmulețele virale și îi spune Simonei, cu același aer de guru pe care îl folosește și cu puștoaicele de 14-15 ani, „imagine this on grass!” (imaginează-ți serviciul ăsta pe iarbă!). 

Dacă e să ne ghidăm după colaborarea zugrăvită pe rețelele de socializare și în conferințele de presă, al treilea Slam ar fi fost doar o chestiune de timp. Doar că, ce să vezi?, Simona noastră a fost scoasă la US Open de necunoscuta Snigur, o jucătoare de 20 de ani din Ucraina cu un forehand pe care nu trebuie să îl arăți niciunui copil care învață tenis, pentru că ar putea crede că se poate face performanță și cu asemenea lovituri.

Dar nu neapărat despre înfrângerea Simonei voiam să scriu, ci să adresez o întrebare simplă: ce a adus nou Mouratoglou în jocul lui Halep? Ce a reușit în plus față de, să zicem, Dobre, antrenorul cu care a cucerit Wimbledon? 

Da, a câștigat, chinuit, turneul de la Toronto, dar și acolo, în semifinala cu Pegula și finala cu Haddad Maia, Halep a recurs tot la arsenalul vechi, fugă multă, joc defensiv fantastic care obligă adversarele să lovească tot mai aproape de linie și la un moment dat, disperate, încep să trimită mingea dincolo de linie, iar greșelile se înmulțesc și sapă în încrederea lor, situație de care Halep reușește să profite. 

Intru pe tărâmul speculațiilor și mai pun o întrebare: sigur nu ar fi putut cuceri acel turneu și cu un alt antrenor?

Atunci când Wim Fissette a început colaborarea cu ea, tehnic s-a văzut un progres imediat. Bun, Simona era mai tânără, iar belgianul avea lut bun cu care să lucreze. 

Dar apoi a venit Cahill care nu a făcut-o doar o jucătoare mai versatilă, cu un bagaj de lovituri mai variat, ci și o persoană mai echilibrată, mai puțin stresată, care să poată să se relaxeze și să ofere tenisul cel mai bun chiar și în cele mai dure momente ale unor meciuri cheie. Australianul i-a găsit cifrul și rezultatele s-au văzut.

Și acum ajungem la Mouratoglou. El a preluat un fost număr unu WTA, care venea după o serie de accidentări, probabil cu anumite dubii în privința propriului viitor și a căutat să îi ofere rigoare în antrenamente, un program diferit și foame de trofee.

Rezultatele? Halep a fost una dintre jucătoarele constant bune în afara turneelor de Grand Slam. A cucerit două titluri în 2022, a mai făcut niște semifinale, urcând până pe poziția a 7-a. În competițiile majore a ieșit din turul doi la Roland Garros, în semifinale la Wimbledon și din turul întâi la US Open. E mult, e puțin? Vă las pe voi să judecați.

Pe mine însă m-a speriat lipsa de soluții a lui Halep contra lui Snigur. Am văzut o jucătoare care nu putea produce puncte nici atacând, dar, lucru grav, nici apărându-se. Simona pur și simplu nu putea rezista în schimburi, altădată specialitate casei, iar dacă e să ascultăm la ce zic ea și antrenorul ei despre pregătirea fizică pe care o fac, asta nu prea are logică. 

Poate că a fost doar o zi proastă, neinspirată, dar mie mi se pare că în cazul colaborării Mouratoglou – Halep, discutăm mai degrabă de un exercițiu de PR al francezului, ambalat cu mult șarm.

În 2017 cel mai talentat jucător din istorie, Roger Federer revenea după șase luni de pauză, cauzată de o operație la genunchi. După o jumătate de an de antrenamente, elvețianul oferea lumii cea mai bună versiune a backhandului său și cucerea Australian Open. Ivan Ljubicic, antrenorul său din acea perioadă, reușise să-I transforme una dintre slăbiciuni, dacă putem numi slăbiciune reverul lui Federer, într-o armă teribilă. Cu alte cuvinte, îl făcuse mai bun. Aștept ca si Patrick Mouratoglou să îi îmbunătățească Simonei măcar o lovitură. 

Da, Halep nu e Federer, dar e totuși o dublă campioană de Grand Slam, fost număr unu WTA și merită un antrenor care să o ajute cu adevărat. Momentan, am mari dubii că Halep nu ar fi fost fix în același punct în care este astăzi și cu un antrenor fără 700.000 de followeri pe Instagram.