Cele trei părți sunt: vânzătorul FCU, cumpărătorul FCSB și Andrea, produsul valorificat. Înțelegerea primelor două entități nu se putea pune în practică fără acordul celei de-a treia
Meciul cu Hermannstadt a arătat limpede că FCSB are mare nevoie de un vârf de atac, chiar și în condițiile în care nu s-ar fi accidentat Bogdan Rusu, chiar și în cazul în care Ianis Stoica ar fi avut vreo doi- trei ani în plus, cu experiența de rigoare cu tot. Nu poți să joc acolo cu Coman, cu Miculescu sau cu alte improvizații. Mai puteai cu Florin Tănase, dar numai în anumite situații. Când adversarii se apără (iar contra FCSB-ului cam toată lumea din campionat face asta), îți trebuie un punct fix în față, iar Compagno e exact omul de care avea nevoie.
Vrerea cumpărătorului
La început, patronul de la Palat a vrut să dea 700 de mii de euro, dar a sfârșit prin a vira 1,5 milioane. Asta înseamnă că și l-a dorit mult pe italian. Când vrei ceva neapărat, nu e nicio problemă ca în câteva ore să fii gata să dublezi miza. Așa s-a și întâmplat. În condițiile calificării în grupele Conference League, jumătate din banii siguri veniți de acolo (spre trei milioane de euro) se duc pe Compagno, însă dacă Andrea mai dă 15 goluri în Liga 1 pentru FCSB (a dat deja 5 pentru FCU, în 7 etape), iese golgheter și poate fi imediat valorificat. Pe piața arabă, dar nu numai acolo.
Dorința vânzătorului
Mititelu e oltean, adică are hematii de negustor. L-a luat gratis pe Compagno din San Marino, de la Tre Fiori (trei flori, dar cam ofilite...) și-l dă cu 1,5 milioane. Cam cât ia pe drepturile TV ale sezonului trecut. La multe echipe, drepturile TV sunt pilonul central al bugetului. Iată că Mititelu le mai produce o dată prin valorificarea italianului despre care atunci când a venit s-a spus că are nevoie de un coș de baschet sau de un fileu de volei. Cu o jumătate din ce ia pe Compagno, FCU poate găsi un atacant rezonabil în săptămâna care a mai rămas din perioada de mercato.
O paranteză cu Haaland
Există o nemulțumire a fanilor olteni. E normal, le pleacă nu doar căpitanul, nu doar marcatorul, ci și idolul. Marcatori se mai găsesc, dar nu devin idoli chiar peste noapte. Păstrând proporțiile (suntem obligați să facem asta!), să observăm că Erling Haaland a plecat cu 8 milioane de la Molde la Salzburg, întristându-i pe suporterii norvegieni. Apoi cu 20 de milioane de la Salzburg la Dortmund, fiind rândul fanilor austrieci să fie posomorâți că-și pierd vedeta. Și cu 60 de milioane de la Borussia la City, amărăciunea instalându-se în faimosul Zid Galben de la Dortmund.
Dar aceste tristeți, amărăciuni, nemulțumiri, fac parte din mersul înainte al fotbalului și, păstrând, așa cum spuneam, proporțiile, și mutarea lui Compagno de la Balta Craioviței în Berceni e tot un pas înainte.
Ochelarii lui Compagno
S-a bătut pasul pe loc în negocieri vreo 24 de ore pentru că italianul a vrut o leafă de top. 30 de mii de euro pe lună, cea mai mare din Liga 1. N-a obținut decât jumătate din sumă, plus o primă de instalare care mai înseamnă vreo două salarii. Dar Andrea e băiat deștept și a înțeles mersul lucrurilor.
Cu figura aceea de la flash-urile de după meciuri, cu ochelarii care-i dau aerul de învățat renascentist din Cinquecento, Compagno a priceput că peste un an-doi, adică la 27-28 de ani, ar putea pleca la un salariu de patru-cinci ori mai mare. Mult mai ușor de la FCSB, unde joci cu West Ham, mult mai greu de la FCU, unde n-ai o asemenea expunere. Aici a fost toată cheia, în privirea inteligentă de sub ochelarii lui Andrea Compagno.
{{text}}