Conor McGregor (33 de ani), superstarul din UFC, a comis-o, după ce a postat pe rețelele de socializare un videoclip în care întreținea relații sexuale cu partenera sa, Dee Devlin.
Irlandezul, unul dintre cei mai buni luptători din istorie, și-a șocat fanii după ce a postat accidental clipul.
Aflat pe iahtul său, Conor a postat un videoclip pe Instagram în care prezenta peisajul de pe mare, în timp ce întreținea relații sexuale cu iubita sa. Deși luptătorul a șters imediat clipul, fanii au reușit să-l salveze, devenind viral pe Twitter.
McGregor se pregătește de o revanșă istorică cu Mayweather
Floyd Mayweather (45 de ani) și Conor McGregor (33 de ani) ar fi în negocieri pentru al doilea lor meci de box, notează The Sun.
Zvonurile privind meciul revanșă dintre cele două superstaruri din sporturile de contact au fost confirmate de irlandez. Conor a postat o poză pe Instagram din prima lor confruntare, adăugând și descrierea „Accept”.
În primul meci dintre cei doi, desfășurat în august 2017, Mayweather s-a impus, după un KO tehnic în runda a 10-a. După acea victorie, americanul a ajuns la palmaresul de 50 de victorii și ZERO înfrângeri în carieră.
În urma meciului dintre cei doi, Floyd s-a ales cu 331 de milioane de dolari, iar McGregor a câștigat 122 de milioane de dolari.
Acum, o două luptă între cei doi ar putea produce un miliard de dolari din încasări și ar deveni de departe cel mai profitabil meci de box din istorie. Pe primul loc se află meciul dintre Mayweather și Pacquiao, care a avut încasări de 832 de milioane de dolari, în 2015.
{{text}}