Universitatea Cluj și FCU Craiova au remizat, scor 1-1, în runda cu numărul 9 din Liga 1. Gabi Iancu a fost omul meciului, marcator al unui gol senzațional din lovitură liberă.
Trimiși în pribegie de scandările xenofobe ale fanilor, clujenii au căutat prima victorie a sezonului pe terenul teribil de la Mediaș și pe o ploaie câinească. Și băieții lui Neagoe și-au luat în serios rolul de stăpâni ai terenului.
U Cluj și FCU Craiova, remiză spectaculoasă la Mediaș
Popa, portarul lui FCU Craiova, a avut de lucru mai întâi la șutul lui Ispas. Apoi a scos de pe linia porții, incredibil, execuția lui Filip, singur în apropierea porții. Ely Fernandes a tras și el, Adi Bălan a fost chiar singur, însă nu a găsit poarta. Era iureș în ultima treime a oaspeților, care au început să apară în jumătatea adversă abia după mai mult de un sfert de oră.
Fără succes, iar urcarea liniilor i-a costat, când Ioan Filip, găsit de perfect de Chipciu, a tras și, cu ajutorul ghinionistului Negru, a deschis scorul. Fernandes putea face 2-0, dar s-a opus "transversala". Fără Bauza, Compagno și Sidibe, oltenii au dominat, însă parcă erau blocați. I-a deblocat Gabi Iancu, în prelungirile primei părți, dintr-o lovitură liberă impecabilă, care a făcut inutil plonjonul lui Gorcea. Marile ratări se răzbună mai mereu, fotbalul are legile lui.
Evident puși la colț de Croitoru la vestiare, craiovenii au intrat pe teren mult mai deciși să forțeze victoria. Au presat, au avut și o mare ocazie, irosită de Asamoah, parat de Gorcea. Pentru 10 minute, Clujul a dat semne de slăbiciune. A revenit însă, iar Chipciu a fost doar la o bară de a înclina iar balanța.
VIDEO CU FAZA Acțiune de CNN în U Cluj - FCU Craiova! La FIFA se spărgea joystickul: 4 ratări INCREDIBILE în 5 secunde
S-a jucat pe contre, pe terenul tot mai greu, fiecare echipă încercând să dea cumva lovitura. Parcă un plus pentru clujeni, tot mai prezenți în preajma careului advers. Au replicat și oltenii, mai ales grație lui Bahassa, singurul care poate să dansze și pe clisă. S-a încheiat 1-1, rezultat care nemulțumește ambele tabere.
Clasamentul din Liga 1, după U Cluj - FCU Craiova
FINAL » U Cluj - FCU Craiova 1-1
- Au marcat: R. Negru '28 (autogol) / G. Iancu '45+2
- Click AICI pentru Live + statistici
- VIDEO cu cele mai importante faze
U Cluj - FCU Craiova, echipe de start:
Universitatea Cluj: Gorcea - Chipciu, Fl. Ilie, D. Ispas, Briceag - Bic, R. Pires, I. Filip - Fl. Haită, Ad. Bălan, Ely Fernandes
Rezerve: A. Păun - R. Romeo, P. Pîrvulescu, G. Simion, Remacle, Purece, Hofman, Tescan, Boiciuc
Antrenor: Eugen Neagoe
FCU Craiova: R. Popa - R. Negru, Duarte, Papadopoulos, Huyghebaert - Asamoah, Vl. Achim - A. Chițu, Marquet, Bahassa - G. Iancu
Rezerve: Gurău - Paramatti, R. Grigore, Dr. Albu, Baeten, Van Durmen, D. Croitoru, G. Ganea, Cl. Bălan
Antrenor: Marius Croitoru
Stadion: Gaz Metan (Mediaș)
Arbitru: Bîrsan Marcel (Bucureşti - Bucureşti), A1: Ghinguleac Radu Adrian (Bucureşti - Bucureşti), A2: Badea Marius (Râmnicu Vâlcea - Vâlcea), Arbitru VAR: Haţegan Ovidiu (Arad - Arad) Arbitru AVAR: Vodă Alexandru (Alba Iulia - Alba)
{{text}}