Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ

Mărire de salariu la CFR Cluj, după evoluțiile excelente din acest sezon » E titular, dar primește doar 1.000 de euro lunar!

Emmanuel Yeboah, numărul 15 // foto: Imago Images

Articol de Marius Mărgărit, Valentin Șchiopu   —  vineri, 02 septembrie 2022

Emmanuel Yeboah (19 ani) a impresionat deja la prima echipă a campioanei, clubul vrea să-i crească salariul, el fiind și liderul din afara terenului pentru ceilalți tineri jucători africani aduși de CFR Cluj.

De la sfârșitul anului trecut, CFR Cluj a demarat o acțiune de împrospătare a lotului de perspectivă, aducând, prin intermediul lui Răzvan Zamfir, mai mulți tineri jucători din Africa.

Printre ei și atacantul Emanuel Yeboah, care a ajuns în ultimul timp titular în prima garnitură a ardelenilor. Noua perlă a echipei din Gruia, Yeboah a fost achiziționat pe 10.000 de euro și are un salariu de numai 1.000 de euro

Mărire de salariu pentru Yeboah la CFR Cluj, după evoluțiile excelente din acest sezon


Evoluțiile sale au determinat însă conducerea clubului să-i pregătească un contract mult mai bun, în jur de 6.000 de euro.

Yeboah a fost descoperit de Răzvan Zamfir la o selecție în Ghana. Juca pentru divizionara secundă Young Apostles, iar campioana i-a oferit un contract în decembrie 2021. 

„A venit tot iarna, ca și Traore. Era mai greu să se acomodeze, de la căldură la minus10 grade. E aceeași rețetă ca în cazul lui Lacina Traore. Căutăm talente în acea zonă și încercăm să-i pregătim 5-6 luni, un an, pentru prima echipă”, sună strategia ardelenilor.

Dan Petrescu, despre Emmanuel Yeboah: „A «explodat»!”


În ultima etapă, cu FC Voluntari, tânărul atacant a marcat o dată și a oferit și o pasă de gol. „Pur și simplu a «explodat». Mi-e și frică să vorbesc, sper să nu și-o ia în cap. Are calități pentru a deveni un jucător important în viitor”, spusese Dan Petrescu după returul cu Maribor.

Am mai avut doi copii ca el, Traore și Omrani. Pe Traore l-am făcut milionar, cu Omrani ne-am suportat reciproc 5 ani. Lui Yeboah i-am spus, dacă mă asculți, o să ajungi departe! Are potențial să-l depășească pe Traore.



- Dan Petrescu

Yeboah e liderul micului grup de jucători africani de la Cluj și în afara terenului. Îi invită la masă și gătește pentru toată lumea. Mai mult, Petrescu i-a mai făcut câte un cadou după evoluțiile din ultima vreme, mici sume de bani pe care ghanezul nu ezită să le împartă cu ceilalți jucători africani de la CFR.

„E foarte de gașcă, ține grupul unit. E un băiat inteligent și sperăm să nu-l schimbe succesul. Are toate ingredientele să ajungă un foarte bun jucător” e descris tânărul atacant.

CFR e familia mea acum. Sunt cu tatăl meu, Petrescu, everything is good (n.r. - totul este bine, în traducere). Sunt foarte fericit să joc pentru prima echipă a lui CFR Cluj.

Petrescu îmi spune să mă antrenez, ce să fac, să fiu atent la la dietă. Muncim să ajungem în top și sper ca într-o zi să fiu un star precum idolii mei Lewandowski și Asamoah Gyan.



- Emanuel Yeboah, atacant CFR Cluj

VIDEO » Gol Malele în CFR Cluj - Farul, după o fază ciudată în care a fost implicat VAR

Mai multe știri din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.