Liga 2

Ce va urma pentru Dinamo după ce-a pierdut un investitor la „loteria negocierilor”: foaie de la Șerdean, DDB în alertă și o altă tentativă cu Murad

Dorin Șerdean, acționar majoritar Dinamo

Articol de Eduard Apostol  —  vineri, 02 septembrie 2022

Dinamo va fi nevoită să continue tratativele atât pentru preluarea acțiunilor de la Dorin Șerdean (care nu are forța financiară să continue în această postură la club), cât și pentru atragerea de finanțe care să ajute gruparea să existe.

Suflarea dinamovistă a primit o grea lovitură, financiară și psihică, după ce au căzut tratativele cu „One Tower”. Ce va urma mai departe pentru club și pentru fanii furioși, care strigă supărarea în mediul online?

Se vor analiza mai multe variante, cele realiste, până la a se căuta, și găsi, alți investitori. Care și-așa au fost găsiți extrem de greu, iar tratativele nu au avut niciun deznodământ pozitiv.

Un document important, DDB pe recepție

Primul pas ar fi ca oamenii implicați în redresarea clubului Dinamo să obțină o hârtie de la Șerdean cu valoarea de pre-vânzare/precontract cu o sumă de cedare a acțiunilor, astfel încât să nu mai existe „timpi morți” și „licitația” existentă în cadrul acestor ultime tratative. 

S-ar putea implica, din nou, suporterii din programul socios DDB sau oamenii de afaceri apropiați acționarului minoritar. De fapt, acest document din partea lui Șerdean ar exista - sau există o înțelegere de principiu în privința lui! - așa cum a transmis Dorin Iacob imediat după ce au căzut tratativele cu „One Tower”.

„Noi, miercuri, am ajuns la o concluzie cu Șerdean, a fost de acord cu oferta, și-a venit în simțuri, ca să accepte ultima ofertă de la «One», dar dincoace s-a închis. Era prea târziu!”, a comentat Iacob joi după-amiază pentru GSP.

250 de mii de euroeste suma minimă oferită de „One Tower” lui Șerdean, care, inițial, a acceptat oferta la finele săptămânii trecute

Când alergi după mai mulți „iepuri”

Mai există și varianta Mohammad Murad, dar, în privința libanezului, sunt două aspecte: 

  1. Multimilionarul nu ar fi venit singur, ci alături de un alt grup de investitori, nu ar fi sosit el singur ca acționar majoritar, ci ca unul dintre finanțatori.
  2. Să fie unul dintre sponsorii clubului, așa cum a mai fost în urmă cu doi ani.

Omul de afaceri a fost nemulțumit de faptul că a fost trecut „în spate” de când au început negocierile cu „One Tower”, a ieșit public în câteva rânduri și a atras atenția asupra acestor detalii. „Chiar am fost curios dacă eu ca medic pot să salvez un pacient ca Dinamo. 

Am găsit o formulă foarte frumoasă, nu doar eu, un număr de oameni de afaceri, unde eu am fost cel mai implicat, am oferit sume importante de bani și număr de acțiuni suficiente încât să putem face un program pe 3 ani de zile. Aveam fondurile asigurate, am discutat și cu galeria, au fost foarte amabili, dar din păcate, după cele 2-3 întâlniri unde am pus totul la punct... 

Am dat două telefoane, am întrebat și am aflat lucruri care nu-mi plac deloc. Se vorbește cu alți investitori, n-aș vrea să le spun numele, au confirmat acest lucru. M-am mirat când eu așteptam un răspuns ca să ne apucăm de treabă, să aflu că sunt discuții cu alte companii din România. Cu toate astea m-am bucurat că avem competiție, dar m-am simțit un pic trădat. M-am dat deoparte ca să las pe cei care iau deciziile să facă planul”, a reacționat Murad pentru Sport Total FM.

450 de mii de euroeste ultima sumă oferită lui Șerdean, dar când a acceptat, într-un final, nu a mai dorit „One Tower” să continue discuțiile

Dan Alexa: „Fără un investitor puternic, Dinamo să o ia de la zero! Acolo e și mult balastru în galerie”

>

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.