Acesta a fost termenul folosit de Mirel Rădoi după eșecul de joi cu Hermannstadt (0-1). Un cuvânt care definește cumva starea Craiovei, fără să spună însă prea multe despre ea.
Asumându-și eșecul de la Mediaș, „dacă e să găsim un vinovat, acela sunt eu„, antrenorul oltenilor îi scoate din culpă pe absolut toți ceilalți. Pe jucători, adică. Rostește acest cuvânt-cheie, „neputința”, care nu e nici „neimplicarea”, nici „gafa” sau „prostia”, nici „lipsa de plan tactic”. Toate acestea spun ceva, sunt vorbe concrete, câtă vreme „neputința” e ceva general, poate trecător și, în mod cert, un neajuns ceva mai cauționabil.
Cum e cu curajul?
A mai spus Mirel Rădoi ceva, dar cu un „poate” în față, ceea ce denotă că nu e sigur de diagnostic, doar îl bănuiește. „Poate lipsa de curaj”, a zis. Vorbim despre curaj (sau despre lipsa lui) la o echipă care-și propune de mai mulți ani să ia campionatul, care are pretenții de a fi numărată obligatoriu printre marile puteri din Liga 1.
Tocmai acestei mult-lăudate echipe, cu un limpede aer aristocratic, s-ar putea să-i lipsească acest curaj atunci când dă piept cu un adversar mistuit de enorme lipsuri financiare, cu majoritatea fotbaliștilor purtând eticheta „bun pentru liga secundă”. Ce-i drept, Hermannstadt e o trupă harnică, bine antrenată, neînvinsă până acum în campionat, însă nu una de temut, pe care, pentru a o învinge, Craiova ar trebui să facă dovada unui curaj deosebit.
Altceva trebuia spus!
Folosind acești termeni echivoci, Rădoi îi evită pe ceilalți, pe cei acuzatori. Nu pune la zid jucătorii (a făcut-o când era la echipa națională și a fost criticat pentru asta), difuzează vina asupra „întregului colectiv”.
Nimic despre eroarea lui Mitrea de la golul sibian (se mai întâmplă, fotbalul e plin de imprevizibil…), nimic despre centrările în tribune, nimic despre nepermisele kilograme în plus ale lui Markovici, nimic nici măcar despre propria-i decizie tactică, aceea de a menține tot meciul trei stoperi, în fața unui adversar care în ultima jumătate de oră a renunțat la orice tentative de construcție, nefăcând altceva decât să se apere supraaglomerat.
Acestea erau de scos în evidență, există și alte cauze decât mult prea generala „neputință”!
Condiții de vârf
Trecând peste cele rostite la cald de Mirel, trebuie observat însă și altceva. Craiova e, probabil, echipa cu cele mai bune condiții din România. Nu cu cele mai mari salarii, aici e depășită de CFR și de FCSB, ci cu cele mai bine puse la punct facilități. Plățile la zi, bază proprie de cantonament cu tot felul de bazine, criosaune și alte dotări, zboruri cu avioane charter peste tot, cazări la cinci stele, bucătar propriu, marketing ca la cluburile occidentale. Și-atunci, de ce aceste investiții nu dau roade?
Clubul vinovaților
Nu se câștigă camionate interne, nu se bifează calificări în grupele Cupelor Europene, dar de ani și ani nimeni nu spune nimic concret despre jucători. Sigur, e martelat Papp când face o prostie ca aceea din turul cu Beer Sheva, dar ceilalți, care nu fac prostii evidente, dar nici nu progresează, rămân neatinși. Ei sunt mereu acolo, mereu pe locul trei, mereu vedete, de ei nu se atinge nimeni.
Nici Pițurcă n-a fost bun, nici Ouzounidis, nici Reghecampf, nici Guyszi Balint și probabil că va veni și rândul lui Mirel Rădoi să intre în clubul vinovaților.
În schimb, jucătorii sunt intangibili, mai ales cei mai vechi din lot, care s-au obișnuit cu mediocritatea și așteaptă antrenor după antrenor pentru a-i dovedi cât de bine pot ei s-o pună în practică.
{{text}}