Petrolul a primit o interdicție la transferuri din partea UEFA, din cauza unei datorii către albanezul Armando Vajushi (30 de ani). Oficialii „lupilor galbeni” susțin că au achitat suma și așteaptă deblocarea situației.
La Petrolul Ploiești nu e liniște nici măcar după ce s-a achitat un salariu restant. Echipa de locul 3 din Liga 1 a reușit să-și stabilizeze, cât de cât, situația internă după ce oficialii „lupilor” au fost nevoiți să facă noi împrumuturi. Lucrurile sunt însă departe de a fi perfecte.
Cum s-a făcut rost de bani
Conform informațiilor GSP.ro, Claudiu Tudor, directorul sportiv al clubului, a reușit să facă rost de noi surse de finanțare. Totuși, deja împrumuturile făcute de ploieșteni au depășit o sumă considerabilă, peste 200.000 de euro, iar sumele au fost cesionate cu drepturile TV ce urmează a fi încasate la iarnă!
Mai mult, și unul dintre liderii echipei, Gabriel Tamaș, a adus un om de afaceri care să împrumute clubul, pe același tipar, sumă cesionată cu drepturile TV, un „algoritm” folosit de Petrolul și în anul în care s-a obținut promovarea de pe locul 1 în prima divizie.
Interdicție la transferuri pentru Petrolul
Totuși, prahovenii nu se pot declara liniștiți în lupta pentru a rămâne pe locurile de play-off. În urmă cu două zile, au fost informați că unul dintre foștii jucători străini ai grupării a înaintat și a câștigat un proces intentat la UEFA. Din cauza datoriilor neonorate, Petrolul are interdicție la transferuri!
Conform informațiilor GSP, Armando Vajushi, extremă stânga, și-a dus la bun sfârșit intențiile de a reclama clubul pentru neachitarea unor drepturi financiare de aproximativ 75.000 de euro. Ploieștenii sunt buni de plată acum!
Președintele „lupilor”, Costel Lazăr, a transmis că prahovenii au achitat datoria după ce au aflat că au interdicție la transferuri. „Am plătit datoria și am făcut adresă către UEFA prin care a informat de acest lucru. Sperăm ca lucrurile să se rezolve în cel mai scurt timp. De regulă, forul continental acționează în 48 de ore după recepționarea documentelor", a reacționat Lazăr pentru Gazeta Sporturilor.,
{{text}}