La JO de la Londra, din 1908, a sărit, în înălțime, 1,88 m, venind la Cluj cu medalia de argint. Ajungea pe frontul Primului Război Mondial, apoi comuniștii îi tăiau pensia și-l interziceau... de peste tot!
Când a coborât din tren, viceprimarul Clujului, venit la gară cu mașina personală, l-a salutat călduros, cu plecăciune aproape de covorul roșu. L-a luat pe după umeri, l-a suit în limuzină și l-a dus în centrul orașului. Băiatul, laureatul, avea 23 de ani și tocmai devenise „argint” la Jocurile Olimpice de la Londra, din 1908.
Se născuse acolo, în august 1885. Pui de avocat. „Reuniunile athletice”, pentru că așa se numeau pe atunci, adunau tot mai mulți doritori, așa că se apucase de sport la Liceul Teologic Reformat. Clujul, pe atunci, se afla sub altă stăpânire, așa că azi era Ștefan, mâine, István Somodi. Dar asta conta mai puțin.
Acolo, la Teologic, avea o sală performantă pentru 1900, dotată cu de toate. Iubea patinajul, dar, la un moment dat, o cotise spre atletism. Un ochi ager, de profesor de „educațiune fizică”, îl țintise, așa că lupta fusese aprigă: tatăl îl dorea în barou, el trăgea spre gheață, dascălul, spre săritura în lungime! „Parcă aș avea trei inimi!”, avea să noteze în al său jurnal.
Antrenamente cu Lajos Gönczy
Vreo doi ani de zile s-a antrenat și colo, și colo, până când a auzit că va merge la Budapesta, pentru a se pregăti cu unul dintre cei mai buni sportivi existenți până atunci: urma să-și perfecționeze tehnica alături de Lajos Gönczy, dublu participant la ediții de Jocuri Olimpice, „bronz” la Paris, în 1900. În plus, omul avea o salbă de recorduri naționale și se lăuda cu 1,75 m.
Tot ceea ce avea să-și amintească peste ani era că muncise mult pentru a ajunge la Londra, alături de alți 2.007 sportivi din întreaga lume. O singură zi de concurs, 21 iulie. 22 de flăcăi din 10 nații, 12 inși în ultimul act. Toți ochii pe irlandezul Con Leahy. Finalmente, competiție câștigată de americanul Harry Porter, 1,90 m. Ștefan Somodi avea să termine pe locul al doilea, cu 1,88, alături de un francez și de Con.
Lumea ieșise pe străzi, să-l vază. Acolo, în centru, „vicele” se angajase solemn că o să construiască un stadion, cu pistă și toate cele, pentru ca eroul să nu se mai pregătească „doar prin curțile școlilor” și să aibă condiții ca la Budapesta. Așa se și petrecea, iar „Orășenescul” era inaugurat în 1911, cu un meci contra celor de la Galatasaray, „măcelăriți” cu 8-1.
Retras la 26 de ani!
Dar Somodi avea să se retragă chiar în acel an. Mergea la Dresda, câștiga, acolo, un concurs. Apoi anunța că va urma Dreptul. Își lua doctoratul, intra în barou, uita cu totul de sport.
Primul Război Mondial bătea la ușă, lupta acolo, pe front. Fostul său antrenor, Lajos Gönczy, era ucis în 1915, în Italia, iar Ștefan declara că tragedia aceasta avea să-l urmărească tot restul vieții. Pe vreme de pace, devenea președinte al Clubului Athletic Universitar, organiza sportul în Cluj. Prin 1934 era decorat de către Carol al II-lea, apoi începutul celei de-a doua mari conflagrații mondiale îl găsea procuror.
Norii cei negri s-au abătut asupra sa în 1948. A fost considerat chiabur și „dușman al poporului”, pentru că peste tot existau imagini cu el îmbrățișat de fostul rege. I s-a retras dreptul de a profesa, sportivii tineri au fost sfătuiți să nu-l mai caute și, deși pare incredibil, a primit un fel de interdicție de a se mai apropia de… arena construită pentru el!!!
Scârbit, s-a retras într-o singură cameră. Comuniștii îi tăiaseră și pensia, catalogându-l drept „fiu de imperialist”. S-a stins în iunie 1963, dar pentru că era proscris, la înmormântarea sa au venit doar o mână de prieteni. Unii spun că este primul nostru medaliat la o ediție de JO, alții că e bine să nu forțăm lucrurile.
Cert e că în 60 de ani numele său nu a fost niciodată reabilitat în mod oficial…
{{text}}