Diverse

Omul care i-a adus în România pe Gorbaciov și Messi: „Nici măcar superstarul fotbalului nu a avut acces unde a stat rusul”

Adrian Thiess și Mihail Gorbaciov, în 2010 // sursă foto: Libertatea.ro via Agerpres

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 03 septembrie 2022

Omul de afaceri Adrian Thiess a povestit pentru Libertatea cum a decurs vizita din 2010 a lui Mihai Gorbaciov, ultimul lider al URSS, în România. El a tras o paralelă cu sosirea lui Lionel Messi și a Barcelonei la București, cu ocazia meciului amical cu Dinamo din 2012.

Mihail Gorbaciov a decedat marți, pe 30 august, la vârsta de 91 de ani. În aprilie 2010 avea loc ultima sa vizită în România, cu ocazia lansării unui ziar „evaporat” între timp de pe piață, „Puterea”.

Vizita a fost intermediată de omul de afaceri Adrian Thiess, care a organizat și meciul amical dintre Barcelona și Dinamo din 2012, disputat la București.

Omul care i-a adus în România pe Gorbaciov și Messi: „Nici măcar superstarul fotbalului nu a avut acces acolo”

Într-un interviu acordat Libertatea, omul de afaceri a tras o paralelă între cele două evenimente.

„A venit cu un avion privat, nu-l puteai aduce cu ceva „de linie”. Avea protecție asigurată de guvernul Federației Ruse, doi ofițeri de acolo, am mai angajat o echipă de securitate privată din România. A stat la apartamentul prezidențial de la Radisson”, a rememorat Thiess.

Și delegația Barcelonei a fost cazată la respectivul hotel, dar vedeta Lionel Messi nu a avut parte de aceleași facilități.

Gorbaciov a stat în apartamentul prezidențial, unde nici măcar Leo Messi nu a avut acces! Superstarul fotbalului a stat într-o cameră dublă normală, cu alt coleg de echipă, parcă Puyol. Toți jucătorii Barcelonei au avut astfel de camere.

OK, comparativ între cele două evenimente, Barcelona și-a organizat deplasarea, a venit cu avion privat, 180 de locuri, a mai analizat patru hoteluri înainte de a sosi la București, a închiriat inclusiv o ambulanță și o secție la Terapie Intensivă a unui spital din București, în caz că se întâlnește ceva grav cu vreun jucător”, spune Thiess.

Barcelona a câștigat respectivul meci amical cu 2-0, Messi fiind cel care a deschis scorul încă din primele minute de joc.

Mai multe știri de actualitate: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.